dr com complet

8/18/2019 Dr Com Complet

1/336

1

Lector univ. drd. Sorana POPA

DREPT COMERCIAL

2009


2/336

2

CUPRINS

Ghid de studiere a cursului................................................................................................3Scopul cursului...........................................................................................................3Structura cursului.......................................................................................................4Studiul cursului...........................................................................................................4Oportunităţi.................................................................................................................5

Cursul 1. Noţiuni introductive privind dreptul comercial................................................6Cursul 2. Faptele de comerţ.............................................................................................19Cursul 3. Comercianţii (I).................................................................................................27Cursul 4. Comercianţii (II)................................................................................................46Cursul 5. Societăţile comerciale. Reguli generale (I)....................................................57

Cursul 6. Societăţile comerciale. Reguli generale (II)...................................................73Cursul 7. Societăţile comerciale. Reguli generale (III)..................................................91Cursul 8. Societăţile comerciale. Reguli generale (IV)................................................109Cursul 9. Societatea cu răspundere limitată................................................................120Cursul 10. Societatea în nume colectiv.......................................................................132Cursul 11. Societatea în comandită simplă............................................................... ..141Cursul 12. Societatea pe acţiuni....................................................................................148Cursul 13. Societatea în comandită pe acţiuni.............................................................166Cursul 14. Grupurile de interes economic....................................................................171Cursul15. Obligaţiile comerciale...................................................................................182Cursul 16. Contractul de vânzare-cumpărare comercială...........................................193Cursul 17. Contractul de mandat comercial.................................................................212Cursul 18. Contractul de comision................................................................................223Cursul 19. Contractul de cont curent............................................................................232Cursul 20. Contractul de garanţie reală mobiliară.......................................................239Cursul 21. Contractul de agenţie...................................................................................251Cursul 22. Contractul de report.....................................................................................262Cursul 23. Contractul de consignaţie...........................................................................267Cursul 24. Contractul de leasing...................................................................................276Cursul 25. Titlurile de valoare........................................................................................289Cursul 26. Procedura insolvenţei (I)..............................................................................304Cursul 27. Procedura insolvenţei (II).............................................................................317Cursul 28. Procedura insolvenţei (III)............................................................................330

Răspunsuri la testele de autoevaluare.........................................................................336


3/336

3

Ghid de studiere a cursului

Scopul cursului

Cursul este destinat studenţilor Facultăţii de Drept, UniversitateaEcologică – învăţământ la distanţă.

Obiectivele cursului sunt următoarele:• Explicarea noţiunilor de : comerţ, activitate comercială, fapte

de comerţ, comercianţi, societăţi comerciale, contractecomerciale, titluri de valoare, insolvenţă, faliment, bancrută

frauduloasă.• Introducerea în domeniul activităţilor desfăşurate de către

comercianţii persoane fizice şi persoane juridice, alsocietăţilor comerciale în special, în domeniul regulilorspecifice de formare şi executare a obligaţiilor comerciale,al titlurilor de valoare (cambie, bilet la ordin, cec) şi îndomeniul procedurii insolvenţei.

• Dezvoltarea abilităţilor de lucru pe Internet în funcţie despecificul dreptului comercial, prin completareacunoştinţelor teoretice cu rezolvarea testelor de

autoevaluare, stimularea activităţilor de căutare pe Interneta legislaţiei comerciale, precum şi a unor soluţii ale jurisprudenţei.

Explicarea termenilor din dreptul comercial se face gradual, înfuncţie de tematica abordată. Am apelat în acest scop inclusiv laexemple din practica judiciară şi la definiţii ori explicaţii aledoctrinei de specialitate. Analiza comparativă a unor instituţiicomune diverselor ramuri de drept vă va ajuta să aveţi operspectivă mai amplă asupra temelor abordate şi va determina

reactualizarea cunoştinţelor dobândite în anii anteriori de studiu.

Cursul este astfel structurat în scopul de a fi util atâtdumneavoastră ca studenţi, cât şi dumneavoastră ca viitoriabsolvenţi, indiferent dacă veţi lucra strict în domeniul dreptuluicomercial sau dacă veţi aborda domenii adiacente.


4/336

4

Structura cursului

Cursul de drept comercial alcătuit special pentru studenţii înscrişila învăţământ la distanţă este alcătuit din 28 de unităţi de învăţare(cursuri) şi reflectă materia corespunzătoare programei pentruanul III de studiu.

Durata medie de învăţare estimăm a fi de aproximativ 56 de ore,iar pentru examen ar fi necesar un studiu de o săptămână.Studierea fiecărui curs astfel încât să se fixeze temeiniccunoştinţele specifice acestui domeniu necesită un efort estimatla 2 ore.

La sfârşitul fiecărui curs beneficiaţi de modele de teste deautoevaluare care vă vor ajuta să stabiliţi singuri ritmul de învăţare şi necesităţile proprii de repetare a unor teme.

Cursul de drept comercial poate fi studiat atât în întregime potrivitordinii prestabilite a unităţilor de învăţare, dar se poate şifragmenta în funcţie de interesul propriu mai accentuat pentruanumite teme. Însă, în vederea susţinerii examenului esteobligatorie parcurgerea tuturor celor 28 de cursuri şi efectuareatestelor prezentate.

Studiul cursului

Toate cele 28 de cursuri pot fi studiate direct de pe calculator saudin manualul tipărit. Pentru o pregătire temeinică, vă sugerăm să efectuaţi toate testele de autoevaluare, astfel încât rezultatulpregătirii dumneavoastră să fie cât mai obiectiv. De asemenea, vă sugerăm să vă alcătuiţi propriile dumneavoastră planuri şischeme, acestea ajutându-vă la o mai bună sistematizare acunoştinţelor dobândite.

Fiecare curs debutează cu prezentarea obiectivelor pe caretrebuie să le atingeţi – din punctul de vedere al nivelului de

cunoştinţe – prin studierea temei respective. Vă recomandăm să le citiţi cu atenţie şi apoi, la sfârşitul cursului, să le revedeţi pentrua verifica dacă le-aţi atins în întregime.

Testele de autoevaluare prezente la sfârşitul fiecărui curs vă vorajuta să verificaţi modalitatea specifică de învăţare şi să vă îmbunătăţiţi cunoştinţele. Timpul recomandat rezolvării testeloreste de 30 de minute. Rezolvaţi testele numai după studierea în


5/336

5

întregime a unui curs şi nu vă uitaţi la răspunsuri decât după rezolvarea testului şi numai dacă nu reuşiţi să găsiţi răspunsulprin recitirea cursului. De altfel, testele sunt exemplificative şi nuvor fi repetate la examinare.

La fiecare curs există indicată o bibliografie selectivă pe care vă

sfătuim să o parcurgeţi pentru a vă crea o viziune comparativă asupra unor instituţii şi pentru a vă consolida gândirea juridică pecare v-aţi format-o deja în anii anteriori.De asemenea, este necesară urmărirea pe Internet a tuturormodificărilor legislative care apar frecvent în acest domeniudeosebit de dinamic al dreptului.

Examinarea finală constă într-un test tip grilă cu răspunsurimultiple, precum şi din elaborarea şi prezentarea unor referate pe

o temă dată, din bibliografia prezentată în acest curs.Înainte de examen este indicat să parcurgeţi din nou toată materia, cu atenţie, durata estimată pentru această activitate fiindde circa o săptămână.

Oportunităţi

Parcurgerea acestui curs pe Internet vă va ajuta să dobândiţicunoştinţe temeinice într-un domeniu deosebit de atractiv al

dreptului. De asemenea, veţi fi în contact permanent cu realităţiledin domeniul practicii judiciare într-un domeniu care evoluează constant.La sfârşitul cursului, veţi putea oferi informaţii celor interesaţi deactivitatea societăţilor comerciale, de regulile aplicabile activităţiicomerciale, în general. Veţi putea alcătui modele de contracte,acte constitutive ale societăţilor comerciale etc. Totodată, veţiputea participa activ la înfiinţarea de societăţi comerciale, pe bază de procură, cu un câştig mediu estimat de 350 de euro pentrufiecare proiect (de exemplu, înfiinţarea unei societăţi comerciale).


6/336

6

Cursul 1. Noţiuni introductive privind dreptul comercial

Autor: Lector univ. drd. Sorana Popa, Universitatea Ecologică din Bucureşti, Bucureşti,Sector 5, Bdul Vasile Milea nr. 1G

Obiectivele lecţiei:

• Definirea dreptului comercial, obiectul reglementării, subiectele,metoda de reglementare.

• Corelaţia cu alte ramuri de drept.

Conţinut:1. Definirea dreptului comercial, obiectul reglementării şi relaţia cu alte ramuri de

drept.2. Evoluţia dreptului comercial.3. Aplicarea şi interpretarea normelor de drept comercial.

1.1. Definirea dreptului comercial. Din punct de vedereetimologic, cuvântul „comer

ţ” reprezint

ă esen

ţa no

ţiunii de „drept comercial”

şi

îşi are originea în latinescul commercium. Acesta, la rândul său, este obţinutprin juxtapunerea cuvintelor „cum ” şi „merx ” (marfă), ceea ce sugerează operaţiuni efectuate cu o marfă.

În epoca modernă, sfera noţiunii de „comerţ” şi, implicit, a noţiuniide „drept comercial”, s-a lărgit şi nu se limitează la activitatea de schimb demarfă, alături de această operaţiune fiind incluse şi producţia de marfă,prestarea de servicii ori executarea de lucrări.

Putem defini astfel dreptul comercial ca fiind un ansamblu denorme juridice (ramură de drept), care reglementează raporturile juridicenăscute între persoane fizice şi/sau juridice în legătură cu acte şi fapte juridice pe care legea le defineşte ca fiind comerciale (fapte de comerţ) sau încalitatea lor de comercianţi.

1.2. Obiectul reglementării dreptului comercial, subiectele,metoda de reglementare. Dreptul comercial reglementează raporturilepatrimoniale, de drept privat, născute în legătură cu actele şi faptele juridicedefinite de către Codul comercial ca fiind fapte de comerţ. Codul comercialenumeră în mod exemplificativ, în art.3, actele şi faptele de comerţ căroraurmează a li se aplica legea comercială şi circumscrie noţiunii de„comerciant” modul de efectuare a acestor fapte. Aşadar, în dreptul comercialromân, stabilirea obiectului reglementării are la bază sistemul obiectiv.

Subiectele raporturilor juridice de drept comercial sunt persoanefizice sau persoane juridice, care pot avea sau nu calitatea de comerciant.Totodată, statul, ca subiect de drept privat (de jure gestionis ), aflat pe opoziţie de egalitate juridică cu cealaltă parte, poate avea calitatea de subiectal raportului juridic comercial. Statul nu poate dobândi însă şi calitatea decomerciant (art. 8 C. com.).


7/336

7

Metoda de reglementare în ramura dreptului comercial, atât însituaţia în care la raporturile juridice participă numai persoane fizice sau juridice, cât şi atunci când la aceste raporturi participă şi statul, ca subiect dedrept privat, este egalitatea juridică a părţilor.

1.3. Corelaţia cu alte ramuri de drept a) Dreptul comercial şi dreptul civil.

Dreptul civil este acea ramură de drept care, aşa cum a fostdefinită în doctrină, reglementează raporturile patrimoniale şi personal -nepatrimoniale stabilite între persoane fizice şi/sau persoane juridice, aflatepe poziţii de egalitate juridică.

Asemănările dintre cele două ramuri de drept sunt importante,având în vedere că principalele instituţii din dreptul comercial sunt preluatedin dreptul civil. Pentru acestea, în dreptul comercial există, de regulă,reglementări speciale, iar în lipsa unor astfel de reglementări, dreptul civilreprezintă legea generală sau dreptul comun. Pentru aceste situaţii, art. 1C.com. prevede expres: „În comerţ se aplică legea de faţă. Unde ea nu

dispune se aplică Codul civil.”Mai mult, Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţiloreconomice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, în art. 45prevede: „Relaţiile comerciale dintre regiile autonome, cele dintre societăţilecomerciale cu capital de stat, precum şi relaţiile dintre ele ori între ele şi statse vor desfăşura pe baze contractuale.

Contractele încheiate între agenţii economici menţionaţi la alin. 1vor fi guvernate de principiul libertăţii contractuale şi de reglementărilecuprinse în Codul civil şi Codul comercial român, cu excepţiile decurgând dinprezenta lege”.

Principalele asemănări şi deosebiri dintre dreptul civil şi dreptulcomercial sunt următoarele:- ambele ramuri de drept reglementează raporturi patrimoniale şi

nepatrimoniale, ultimele dobândind un pronunţat caracter patrimonial îndreptul comercial în cazul intentării unor acţiuni în justiţie (acţiunea îndespăgubire, acţiunea în concurenţă neloială etc.);

- în ambele ramuri de drept metoda de reglementare esteegalitatea juridică a părţilor;

- în ambele ramuri de drept la raporturile juridice participă persoane fizice şi /sau juridice, inclusiv statul;

- în cazul neexecutării obligaţiilor contractuale, consecinţele suntsimilare, dar există şi sancţiuni proprii dreptului comercial;- există atât principii comune, desprinse din dreptul civil, dar şi

principii specifice, proprii dreptului comercial (de exemplu, în dreptulcomercial se aplică principiul dies interpellat pro hominem prevăzut în art.1079 şi art. 1088 C civ.).

b) Dreptul comercial şi dreptul comerţului internaţional.


8/336

8

Dreptul comerţului internaţional reprezintă ansamblul normelor juridice care reglementează raporturile patrimoniale cu caracter decomercialitate şi internaţionalitate, stabilite între persoanele fizice şi/sau juridice române şi străine, inclusiv statul când acţionează de jure gestionis ,raporturi în care părţile se află pe poziţie de egalitate juridică.

Legătura dintre aceste două ramuri de drept constă în faptul că

ambele au caracter patrimonial şi comercial, implică săvârşirea de fapte decomerţ, iar subiecte pot fi atât persoane fizice, cât şi persoane juridice, carepot avea calitatea de comercianţi.

Normele juridice de drept comercial se aplică şi în dreptulcomerţului internaţional. Astfel, de exemplu, se aplică în dreptul comerţuluiinternaţional normele Codului civil, Codului comercial, prevederile Legii nr.31/1990 privind societăţile comerciale1, ale Legii nr. 15/1990 etc.

Dreptul comercial reprezintă dreptul comun faţă de dreptulcomerţului internaţional, acesta din urmă manifestându-şi constantautonomia.

Dreptul comerţului internaţional se caracterizează prin existenţaelementului de extraneitate care determină apariţia unui conflict de legi.Soluţionarea acestuia de către normele juridice conflictuale poate duce laaplicarea legii române dacă aceasta este lex causae în raportul juridicrespectiv.

c) Dreptul comercial şi dreptul financiar.Dreptul financiar este ramura de drept care reglementează

raporturile juridice născute în procesul de formare a bugetului de stat, precumşi în legătură cu folosirea acestor sume în diferite scopuri, potrivit legii.

Deoarece principalele surse de venit la bugetul statului sunt

impozitele, iar principalii plătitori de impozite sunt comercianţii, între celedouă ramuri de drept există legături strânse.Ca şi în dreptul comercial, în dreptul financiar majoritatea

raporturilor juridice au un caracter patrimonial. În schimb, părţile, în dreptulfinanciar, se află pe poziţii de subordonare, deoarece, în raporturile de dreptfinanciar, una dintre părţi este un organ al statului cu atribuţii fiscale.

Normele de drept financiar au un caracter imperativ.Sancţiunile diferă în cele două ramuri de drept. De exemplu, în

dreptul financiar, distingem ca sancţiune majorările pentru întârziere la plataimpozitelor.

d) Dreptul comercial şi dreptul familiei.Dreptul familiei este un ansamblu de norme juridice carereglementează „raporturile personale şi patrimoniale ce izvorăsc dincăsătorie, rudenie, adopţie şi raporturile asimilate de lege, sub anumiteaspecte, cu raporturile de familie, în scopul ocrotirii şi întăririi familiei”.

1 Publicată în M. Of., Partea I, nr. 126 din 17 noi. 1990.


9/336

9

Raporturile de dreptul familiei intereferează cu cele de dreptcomercial în situaţia în care unul sau ambii soţi au calitatea de comerciant oride asociaţi/acţionari la o societate comercială, precum şi în cazul în careparticiparea soţilor la activităţi comerciale în forme asociative presupuneefectuarea unor aporturi constând în bunuri comune. De asemenea, actele juridice referitoare la persoana şi patrimoniul comerciantului persoană fizică

sau asociat al unei societăţi comerciale, în legătură cu viaţa sa de familie,influenţează şi activitatea sa comercială şi sunt supuse publicităţii prinregistrul comerţului (de exemplu, în temeiul art. 21 lit. (d) din Legea nr.26/1990 privind registrul comerţului2, în registrul comerţului se vor înregistramenţiuni cu privire la „hotărârea de divorţ al comerciantului, precum şi cea de împărţire a bunurilor comune pronunţate în cursul exercitării comerţului”).

Cu toate că în ambele armuri de drept există raporturipatrimoniale şi nepatrimoniale, în dreptul comercial preponderente suntraporturile patrimoniale, în timp ce, în dreptul familiei, există mai ales raporturinepatrimoniale.

Metoda de reglementare în ambele ramuri de drept esteegalitatea juridică a părţilor.Fiecare ramură de drept are sancţiuni specifice (de exemplu, în

dreptul familiei există decăderea din drepturile părinteşti).În dreptul familiei, subiectele au o anumită calitate (soţ, părinte,

copil etc.). Această calitate poate influenţa şi participarea la raporturile juridice comerciale, astfel cum este cazul soţilor asociaţi la o societatecomercială.

e) Dreptul comercial şi dreptul muncii.Dreptul muncii reprezintă „acea ramură a sistemului de drept

alcătuită din ansamblul normelor juridice care reglementează relaţiileindividuale şi colective de muncă, atribuţiile organizaţiilor sindicale şipatronale, conflictele de muncă şi controlul aplicării legislaţiei muncii”3.

Principalele asemănări şi deosebiri sunt următoarele:- obiectul ambelor ramuri de drept îl formează raporturile

patrimoniale, dar şi nepatrimoniale; în dreptul comercial, preponderente suntraporturile patrimoniale;

- în ceea ce priveşte poziţia de egalitate juridică a părţilor, îndreptul muncii această egalitate există doar la momentul încheieriicontractului de muncă; pe parcursul desfăşurării raporturilor de muncă,

disciplina muncii implică subordonarea salariatului faţă de angajator, care aredreptul de a-l controla şi de a-i da instrucţiuni;- în dreptul muncii există şi o răspundere disciplinară, în afară de

răspunderea materială.f) Dreptul comercial şi dreptul penal.

2 Republicată în M. Of., Partea I nr. 49 din 4 februarie 1998.3 Al. Ţiclea, A. Popescu, C. Tufan, Marioara Ţichindelean, O. Ţinca, „Dreptul muncii”, Editura Rosetti, Bucureşti,2004, p.9.


10/336

10

Dreptul penal reprezintă „sistemul normelor juridice carereglementează relaţiile de apărare socială prin interzicerea ca infracţiuni, subsancţiuni specifice denumite pedepse, a faptelor periculoase pentru valorilesociale, în scopul apărării acestor valori fie prin prevenirea infracţiunilor, fieprin aplicarea pedepselor celor care le săvârşesc”4.

Dreptul penal ocroteşte anumite valori ce formează obiectul unor

drepturi subiective civile lato sensu (de exemplu, dreptul de proprietate).În circuitul comercial, încălcarea unor prevederi speciale poateimplica sancţiuni penale. Mai mult, atât persoanele fizice, cât şi persoanele juridice – comercianţi pot fi subiect activ al săvârşirii unor infracţiuni. În cazulsocietăţilor comerciale, personalul acestora poate fi sancţionat în cazulsăvârşirii unor infracţiuni potrivit dispoziţiilor Codului penal, ale Legii nr.31/1990 sau ale altor legi speciale.

g) Dreptul comercial şi dreptul procesual penal.Dreptul procesual penal este format din totalitatea normelor

juridice care reglementează procesul penal5.

Deşi deosebirile sunt evidente, anumite instituţii ale dreptuluiprocesual penal sunt aplicabile în cazul angajării răspunderii penale acomerciantului persoană fizică sau a societăţii comerciale.

h) Dreptul comercial şi dreptul procesual civil.Dreptul procesual civil este „acea ramură de drept, alcătuită din

ansamblul normelor juridice care reglementează organizarea judiciară,competenţa organelor de jurisdicţie, activitatea de judecată şi cea deexecutare silită, precum şi raporturile care se nasc între participanţii la acesteactivităţi, desfăşurate în scopul soluţionării proceselor şi cererilor privinddrepturile civile ori interesele legitime care se pot realiza numai pe calea

justiţiei6

. Cu privire la exercitarea acţiunilor comerciale există normespeciale în Codul comercial. Normele juridice cu caracter procesual segăsesc şi în Legea nr. 26/19907 privind registrul comerţului, în Legea nr.58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin8 etc.

Acestea au un caracter special, derogatoriu de la dreptul comuncuprins în Codul de procedură civilă. Astfel, potrivit art. 889 C. com.,„exerciţiul acţiunilor comerciale se reglementează de Codul de procedură civilă, afară de dispoziţiile codului de faţă”. De altfel, în Codul de procedură civilă există norme juridice speciale în vederea soluţionării litigiilor comerciale

(art. 720

1

- 720

10

C. proc. civ.).

4 C. Bulai, „Drept penal român” – Partea generală, vol. I, Casa de editură şi presă „Şansa” S.R.L., Bucureşti, 1992, p.7.5 N. Volonciu, „Tratat de procedură penală”, vol. I, Editura Paideia, Bucureşti, 1993, p. 24.6 Maria Fodor, „Drept procesual civil”, vol. I, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2007, p. 11.7 Publicată în M. Of., Partea I nr. 121 din 7 noiembrie 1990.8 Publicată în M. Of., Partea I nr. 100 din 1 mai 1934.


11/336

11

2. Evoluţia dreptului comercial în dreptul român

1. Perioada antică.Forma primitivă a comerţului, caracterizată de ideea de schimb, a

apărut în strânsă legătură cu ideea de proprietate. Diversificarea şi creştereavolumului schimburilor datorate creşterii producţiei au determinat apariţia şi,

ulterior, intensificarea circulaţiei monedelor. Iniţial, geto-dacii au folositmonede greceşti şi romane (tetradrahme, dinari), pentru ca mai apoi aceştiasă folosească şi monede proprii. Intensificarea schimburilor comerciale şi acirculaţiei monedei proprii a dacilor au implicat şi existenţa unor normespecifice în materia obligaţiilor şi a contractelor, dar nu s-au transmis până lanoi informaţii cu privire la acestea.9

Primele elemente de drept, cu o identitate daco-romană proprie,distinctă atât de dreptul civil roman, cât şi de dreptul ginţilor, sunt prezente înactele juridice conţinute în Tripticele din Transilvania, descoperite între anii1786 – 1855, la Roşia Montană (Alburnus Maior). Acestea conţin

reglementări originale în materia contractelor de vânzare, contractelor desocietate, contractelor de depozit, contractelor de împrumut, precum şi unproces-verbal de desfiinţare a unei asociaţii funciare ori acte juridice ceconsfinţesc raporturile de muncă. Actele juridice descoperite au fost datate însec. II d.Chr.

2. Perioada feudală Creşterea producţiei a determinat înlesnirea schimburilor

comerciale pe întreg teritoriul locuit de români – popor a cărui identitate s-aafirmat în secolele IX – XIV, fiind descoperite monede, obiecte din argintprovenind din Imperiul Bizantin, Ungaria, Balcani, chiar şi din ţinuturile

controlate de mongoli.Dezvoltarea ideii de proprietate privată, creşterea cantităţii demărfuri produse în târguri şi centre orăşeneşti au dus la practicarea maiintensă a raporturilor contractuale, acesta fiind începutul dreptului comercial.

Regulamentele organice din Ţara Românească (1831) şi Moldova(1832) au instituit tribunalele comerciale şi au definit actele de comerţ, cumsunt, de exemplu: vânzarea de mărfuri, comision, transport, navigaţie, cambieetc. Se făcea trimitere chiar la Codul comercial francez în măsura în caredispoziţiile sale erau potrivite cu starea de fapt din Moldova, iar acestereglementări traduse în româneşte, urmau a fi considerate principii de drept

„în toate pricinile neguţătoreşti”.Codul comercial a contribuit, prin prevederile sale, la dezvoltareatranzacţiilor comerciale desfăşurate până în prima jumătate a secolului al XX-lea.

9 E. Cernea, E. Molcuţ, „Istoria statului şi dreptului românesc”, Casa de Editură şi Presă „Şansa” S.R.L., Bucureşti,1992, p. 16.


12/336

12

După cel de-al doilea război mondial, Codul comercial nu s-a maiaplicat în raporturile dintre agenţii economici din cauza schimbării relaţiilorsociale.

Începând cu perioada de după Revoluţia din 1989, Codulcomercial a fost pus din nou în practică, redevenind reglementarea generală a activităţii comerciale în România.

3.1. Aplicarea normelor juridice de drept comercial

Aplicarea în timp a normelor juridice de drept comercialOrice normă juridică se aplică pe perioada de timp cât această

normă este în vigoare, ceea ce înseamnă că orice lege, inclusiv ceacomercială, produce efecte pe toată durata de timp cuprinsă între intrarea învigoare şi ieşirea acesteia din vigoare.

Intrarea în vigoare a legii comerciale are loc, potrivit art. 78 dinConstituţie, la 3 zile după publicarea acesteia în Monitorul Oficial sau la o

dată ulterior prevăzută în textul său. Ziua în care legea a fost publicată înMonitorul Oficial nu se ia în calcul, iar prima zi în care legea va produceefecte juridice va începe după ora 2400 a celei de-a treia zi de la publicare.

Ieşirea din vigoare a legii comerciale se produce prin abrogareexpresă10 ori implicită. Desuetudinea, rezultat al neaplicării timp îndelungat aunei legi, nu reprezintă o modalitate de ieşire din vigoare a legii.11

Aplicarea legii comerciale în spaţiuPe plan intern, aplicarea legii comerciale în spaţiu are loc la

nivelul întregii ţări, ca efect al supremaţiei legii.Însă, în raporturile comerciale cu elemente de extraneitate, există

un conflict de legi care se rezolvă prin aplicarea normelor conflictuale.Astfel, există norme juridice conflictuale în Codul civil, în art. 2,conform căruia:

- imobilele sunt supuse legilor din ţara unde acestea se află (lexrei sitae );

- capacitatea civilă, în sens larg, a persoanelor fizice este supusă legii cetăţeniei (lex personalis est lex patriae ), iar capacitatea persoanei juridice este guvernată de legea naţionalităţii, determinată în funcţie de loculunde se află sediul acesteia.

Aplicarea legii comerciale asupra persoanelor

Legea comercială se aplică atât persoanelor fizice, cât şipersoanelor juridice, în raport de obiectul reglementării.

10 Spre exemplu, conform art. 58 alin. 2 din Legea nr. 15/1990, „la împlinirea termenului prevăzut la art. 57 (6 luni sau9 luni de la intrarea în vigoare a legii, n.n.) se abrogă Legea nr. 5/1978 cu privire la organizarea şi conducerea unităţilorsocialiste de stat, precum şi la funcţionarea acestora pe baza autoconducerii muncitoreşti şi autogestiunii economico-financiare.11 Inclusiv Codul comercial a căzut în desuetudine pe perioada regimului comunist, dar a fost reactivat, fiind în vigoare.


13/336

13

Deoarece Legea fundamentală prevede, în art. 16 alin. 1, faptulcă cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, acest principiu se va aplica în toate ramurile de drept.

Principiul egalităţii în faţa legii se aplică nu numai cetăţenilorromâni, ci şi cetăţenilor străini sau apatrizilor. Astfel, potrivit art. 18 alin. 1 dinConstituţie, cetăţenii străini şi apatrizii care locuiesc în România se bucură de

protecţia generală a persoanelor şi a averilor.Din punctul de vedere al subiectelor cărora li se aplică, distingem:- acte normative izvoare de drept comercial, aplicabile

persoanelor fizice şi persoanelor juridice: Codul comercial, Legea nr. 85/2006privind procedura insolvenţei, Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului,Codul civil, Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice, Decretul nr. 167/1958 referitor la prescripţia extinctivă etc.;

- legi comerciale aplicabile numai persoanelor juridice: Legea nr.31/1990 privind societăţile comerciale, Legea nr. 15/1990 privindtransformarea unităţilor economice de stat în regii autonome şi societăţi

comerciale;- legi comerciale aplicabile numai persoanelor fizice: Ordonanţade urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţiloreconomice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale12, care a abrogat Legea nr. 300/2004 privindautorizarea persoanelor fizice şi asociaţiilor familiale care desfăşoară activităţieconomice în mod independent.13

3.2. Interpretarea normelor juridice de drept comercial

Aplicarea legilor comerciale, ca şi a altor norme de dreptpresupune interpretarea acestora în vederea adaptării la cazurile ce se ivesc în practică, deoarece legile, în momentul adoptării, nu acoperă în întregimesituaţiile de fapt.

Aşa cum a fost definită în doctrină14, „interpretarea normelor juridice” reprezintă operaţiunea logico-raţională de lămurire, explicare aconţinutului şi sensului normelor de drept comercial, în scopul justei loraplicări, prin corecta încadrare a diferitelor situaţii din viaţa practică înipotezele ce le conţin.

În concluzie, interpretarea normelor de drept comercial este o

etapă a procesului de aplicare a legii comerciale prin determinarea voinţeireale a legiuitorului exprimate în norma juridică respectivă. Scopulinterpretării rezidă în corecta încadrare a diferitelor situaţii din circuitulcomercial în ipoteza normei de drept comercial, în vederea unei aplicări câtmai corecte a legii.

12 Publicată în M. Of., Partea I nr. 328 din 25 aprilie 2008.13 Publicată în M. Of., Partea I nr. 576 din 9 iunie 2004.14 Gh. Beleiu, op. cit., 1992, p. 51.


14/336

14

Interpretarea legii este o operaţiune absolut necesară, în condiţiile în care conţinutul legii este uneori „depăşit” de dinamica relaţiilor sociale sau în situaţiile în care legea cuprinde termeni generali ori noţiuni tehnice,abstracte.

Interpretarea normelor juridice se face în raport de principiilestabilite în teoria generală a dreptului.

În funcţie de forţa obligatorie sau neobligatorie distingem întreinterpretarea oficială şi interpretarea neoficială.În funcţie de rezultatul interpretării, interpretarea poate fi literală,

extensivă şi restrictivă.Interpretarea literală se foloseşte în practică frecvent în situaţiile

în care însuşi textul interpretat o impune. Astfel, în aceste situaţii, textul legiiori este redactat clar, precis, ori cuprinde enumerări limitative. Spre exemplu,o asemenea interpretare se potriveşte art. 5 alin. 6 din Legea nr. 31/1990privind societăţile comerciale, care prevede faptul că „actul constitutiv se încheie sub semnătură privată, se semnează de toţi asociaţii sau, în caz de

subscripţie publică, de fondatori. Forma autentică a actului constitutiv esteobligatorie atunci când:a) printre bunurile subscrise ca aport la capitalul social se află un

teren;b) se constituie o societate în nume colectiv sau în comandită

simplă;c) societatea pe acţiuni se constituie prin subscripţie publică.”Interpretarea extensivă a fost realizată în legătură cu art. 3 C.

com., care enumeră faptele de comerţ. Deoarece realităţile social-economicecare au stat la baza redactării acestui articol s-au schimbat, practica şi

literatura de specialitate sunt unanime în a aprecia caracterul exemplificativ alenumerării, fiind incluse în prezent şi alte acte şi fapte juridice necunoscute însecolul al XIX-lea. Astfel, spre exemplu, constituie faptă de comerţ operaţiunea de leasing, urmând a i se aplica în aceste condiţii legeacomercială.

• Interpretarea gramaticală constă în desluşirea înţelesuluidispoziţiei legale prin folosirea regulilor gramaticale în funcţie deconstrucţia frazei şi a propoziţiei, de înţelesul termenilor utilizaţisau în funcţie de semnele de punctuaţie.15

• Interpretarea sistematică se face ţinând cont de legăturile

normelor juridice supuse interpretării cu alte dispoziţii din acelaşiact normativ sau din alt act normativ.Interpretarea sistematică se face ţinând cont de două principii:1) norma generală nu derogă de la norma specială (generalia

specialibus non derogant );

15 Gh. Beleiu, op.cit., 1993, p. 56 – 57.


15/336

15

2) norma specială derogă de la norma generală (specialiageneralibus derogant ).16

• Interpretarea istorico-teleologică se realizează prin stabilirea înţelesului normei juridice în funcţie de scopul urmărit de legiuitor înmomentul adoptării actului normativ şi în funcţie de condiţiile istorice existenteatunci.

• Interpretarea logică a legii comerciale. Această metodă deinterpretare are la bază are la bază raţionamentele logicii formale.Doctrina17 şi practica fac referire la trei reguli de interpretare

logică:1) excepţia este de strictă interpretare şi aplicare (exceptio est

strictissimae interpretationis ).2) unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă

(ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus ).3) legea trebuie interpretată în sensul aplicării ei, al producerii

efectelor juridice, iar nu în sensul neaplicării (actus interpretandus est potius

ut valeat quam ut pereat ).În afara acestor reguli de interpretare logică, în practică suntfolosite şi patru argumente de interpretare logică18:

a) argumentul per a contrario este desprins dintr-o regulă a logicii,potrivit căreia, atunci când se afirmă ceva, se neagă contrariul (qui dicit deuno, negat de altero ).

Acest argument poate fi folosit în interpretarea art. 31 C. com.:„Comunicarea registrelor nu poate fi ordonată de judecată după cererea uneipărţi decât în afaceri de succesiuni, comunităţi de bunuri, societăţi şi în cazde faliment.” Aşadar, per a contrario , în alte litigii trebuie folosite ale mijloace

de probă decât comunicarea registrelor comerciale;b) argumentul a fortiori determină extinderea aplicării unei norme juridice la o situaţie care nu a fost avută în vedere în mod special de cătrenorma respectivă, situaţie care se încadrează în ipoteza reglementată chiarmai mult decât situaţiile vizate.

Argumentul a fortiori a fost folosit în literatura de specialitate19 îninterpretarea corelată a prevederilor art. 111 şi art. 113 din Legea nr. 31/1990privitor la atribuţiile adunărilor generale ale acţionarilor, ajungându-se laconcluzia că adunarea generală extraordinară este competentă să ia hotărâri în probleme care, după lege, sunt de competenţa adunării generale ordinare

(qui potest plus potest minus );c) argumentul de analogie (ubi eadem est ratio eadem lex essedebet ) se bazează pe ideea că, unde există aceleaşi raţiuni, trebuie aplicată

16 Gh. Beleiu, op. cit., 1993, p. 57.17 Gh. Beleiu, op. cit., 1993, p. 58 şi urm.18 Gh. Beleiu, op. cit., 1993, p. 58 – 59.19 St. D. Cărpenaru, „Drept comercial român”, Ediţia a VI-a, revăzută şi adăugită, Editura Universul Juridic, Bucureşti,2007, p. 222; Maria Moraru, „Dacă adunarea extraordinară poate să hotărască în probleme de competenţa adunăriiordinare”, în „Dreptul” nr. 2/1994, p. 78.


16/336

16

aceeaşi lege, aceeaşi soluţie. Acest argument este folosit pentru a completa„lacunele legii” prin aplicarea unei norme juridice similare (analogia legis ) sauprin aplicarea principiilor de drept comercial (analogia juris ) la situaţiile ce nuau fost avute în vedere de către legiuitor.

Interpretarea legii sub diferite aspecte este chiar obligatoriepentru instanţele de judecată potrivit prevederilor art. 3 C. civ., care arată că

„judecătorul care va refuza de a judeca, sub cuvânt că legea nu prevede, saucă este întunecată sau neîndestulătoare, va putea fi urmărit ca culpabil dedenegare de dreptate20;

d) argumentul reducerii la absurd (reductio ad absurdum ) este unargument de interpretare logică, potrivit căruia se învederează că esteadmisibilă o singură soluţie din punct de vedere raţional, soluţia contrară fiindo absurditate.21

Bibliografie recomandată (referinţe) :1. I.L. Georgescu – „Dreptul comercial român”, vol. I-II, Ed. Lumina Lex,

Bucureşti, 2000-20012. I.L. Georgescu – „Dreptul comercial român”, Vol. III, Ed. Lumina Lex,

Bucureşti, 19943. St. D. Cărpenaru, „Drept comercial român”, Ediţia a VI-a, revăzută şi adăugită,

Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2008,4. St. D. Carpenaru, „Tratat de drept comercial”, Editura Universul Juridic,

Bucuresti, 20095. S. Angheni, M. Volonciu, C. Stoica – „Dreptul comercial”, ediţia a IV-a, Ed.C.H. Beck, Bucureşti, 2008

6. S. Popa – „Drept comercial. Teorie şi practică judiciară”, Editura UniversulJuridic, Bucuresti, 2008

7. I.N. Finţescu – „Curs de drept comercial”, Bucureşti, 19298. A.Fuerea – „Drept comunitar al afacerilor”, Ed. Universul Juridic, Bucureşti,

20039. D.D. Gerota – „Istoricul legislaţiei comerciale de la origini până la Codul din

1887”, Enciclopedia României, Vol. IV, Imprimeria Naţională, Bucureşti, 194310. G. Ripert, R. Roblot – „Traité de droit commercial”, XVIII – ème ed., LGDJ,

Paris, 2002

11. I.Turcu - „Tratat teoretic şi practic de drept comercial”, Ed. C.H. Beck,Bucureşti, 2008

Resurse Internet :- www.ueb.ro

20 Gh. Beleiu, op. cit., 1993, p. 59.21 Idem.


17/336

17

- www.just.ro

Abrevieri şi termeni :- C.com. - Codul comercial- C. civ. – Codul civil- C. proc. civ. – Codul de procedura civila- C.proc.pen. – Codul de procedură penală

- O.U.G. – Ordonanţă de urgenţă a Guvernului- M.Of. – Monitorul Oficial- s.n. – sublinierea noastră - op.cit. – opera citată

Întrebări pentru verificarea cunoştinţelor acumulate (autoevaluare) şirăspunsuri :

1. Raporturile juridice de drept comercial sunt:

a) raporturi juridice patrimonialeb) raporturi juridice personal-nepatrimonialec) raporturi juridice obligaţionale.

2. Subiect al raporturilor juridice de drept comercial poate fi:a) persoana fizică b) persoana juridică c) statul.

3. Dreptul comun în reglementarea relaţiilor comerciale este:a) dreptul comerţului internaţionalb) dreptul procesual civil

c) dreptul civil.

4. Constituie izvor de drept în materie comercială:a) actele normative interneb) regulamentele comunitarec) jurisprudenţa.

5. Aplicarea legii comerciale are loc:a) la 3 zile după publicarea în Monitorul Oficialb) din ziua publicării în Monitorul Oficialc) la data prevăzută în textul de lege.

6. Interpretarea normelor juridice de drept comercial în funcţie de rezultatulinterpretării poate fi:a) literală b) extensivă c) exhaustivă.

7. Principiul aplicării imediate a legii noi înseamnă:a) aplicarea legii noi la situaţiile nou-apărute după intrarea în vigoare a acesteiab) aplicarea legii comerciale cu efect retroactiv


18/336

18

c) aplicarea legii comerciale noi în toate situaţiile.

8. Conţinutul raportului juridic de drept comercial este format din:a) drepturile şi obligaţiile părţilorb) conduita părţilorc) persoane fizice şi persoane juridice.

9. Uzurile comerciale sunt:a) reguli de conduită obligatorii, născute dintr-o practică socială îndelungată b) moduri de folosinţă a unor bunuri aflate în comerţ c) izvoare interpretative ale dreptului comercial.

10. Interpretarea contractelor comerciale se face potrivit:a) voinţei reale a părţilorb) sensului literal al termenilorc) interesului general.


19/336

19

Cursul 2. Faptele de comerţ


Obiectivele lecţiei:• Noţiunea si cadrul juridic general al faptelor de comerţ.• Clasificarea faptelor de comerţ.

Conţinut:1. Definirea faptelor de comerţ.2. Faptele de comerţ obiective.3. Faptele de comerţ subiective.4. Faptele de comerţ unilaterale.

1. Definirea faptelor de comerţ.

Din ansamblul reglementărilor legale, putem defini faptele decomerţ ca fiind acte şi fapte juridice (fapte juridice lato sensu ) de dreptcomercial, prin care se realizează producţia şi circulaţia mărfurilor şiserviciilor în mod individual sau sub forma întreprinderilor, în scopulobţinerii de profit.

Clasificarea faptelor de comerţ

Potrivit reglementării din codul comercial, putem clasifica faptelede comerţ în trei categorii principale:

I. fapte de comerţ obiective (art. 3 C.com.)II. fapte de comerţ subiective (art. 4 C.com.)III. fapte de comerţ unilaterale (mixte) – reglementate în art. 56

C.com.

2. Faptele de comerţ obiective.

Faptele de comerţ obiective sunt enumerate, în modexemplificativ, în art. 3 C.com.

În funcţie de finalitatea şi modalitatea în care se desfăşoară,faptele de comerţ obiective pot fi la rândul lor clasificate în trei subcategorii,după cum urmează:

1) activităţile de intermediere sau de interpunere în schimb şi încirculaţia mărfurilor; fac parte din această categorie actele şi faptele decomerţ realizate pe parcursul producerii mărfurilor şi al distribuţiei acestora ori în rocesul de executare sau restare a lucrărilor i serviciilor.


20/336

20

Sunt enumerate astfel şi reprezintă fapte de comerţ obiective:vânzarea-cumpărarea comercială (operaţiunile în care cumpărarea se face înscop de revânzare sau închiriere), contractele de închiriere a anumitor bunurimobile, operaţiile de contrapartidă axate pe contractele de vânzare-cumpărare ori pe schimb, precum şi unele contracte nou-apărute (contractede leasing, contracte de factoring etc.).22

Potrivit legii, nu sunt comerciale operaţiile de vânzare-cumpărareefectuate pentru „uzul sau consumaţiunea cumpărătorului ori a familiei sale”(bunurile de uz personal, precum şi actele de vânzare a produselor pe careproprietarul terenului ori cultivatorul acestuia le realizează pe terenulrespectiv (art. 5 C.com.).

De asemenea, în mod tradiţional, Codul comercial consideră că obiect al vânzării-cumpărării comerciale îl pot forma numai bunurile mobile,precum produsele agricole şi animale („producte”), mărfurile de orice fel şititlurile de credit.

Aşa cum s-a analizat în doctrină23, vânzarea ca fapt de comerţ

trebuie să se caracterizeze prin intenţia de revânzare a bunurilor ce formează obiectul contractului. Această intenţie de revânzare trebuie să îndeplinească trei condiţii cumulative:

- să existe la momentul încheierii contractului;- să privească, în principal, bunul cumpărat, iar nu accesoriile

acestuia;- să fie cunoscută de către cealaltă parte (fie expresis verbis , fie

din elementele caracteristice, de exemplu: cantitatea mare de mărfuricumpărate);

2) întreprinderile intră în categoria faptelor de comerţ obiective şi

reprezintă, ca noţiune, organisme economice create din iniţiativa şi pe risculunui întreprinzător prin combinarea profesională şi autonomă a factorilor deproducţie (forţele naturii, munca şi capitalul) menită să realizeze bunuri şiservicii destinate schimbului, în vederea maximizării profitului.24

Art. 3 C.com. menţionează următoarele categorii de întreprinderi:- întreprinderile de furnituri;- întreprinderile de spectacole publice;- întreprinderile de comisioane, agenţii şi oficii de afaceri;- întreprinderi de construcţii;- întreprinderi de fabrici, de manufactură şi imprimerie;

22 A se vedea pentru amănunte, D.A. Sitaru, op.cit., 2004, p. 134.23 St. D. Cărpenaru, op. cit., 2007, p. 38-39.24 Există şi o definiţie legală a noţiunii de „întreprindere”, cuprinsă în art. 2 din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii (publicată în M.Of., Partea I nr. 681 din 29iulie.2004). Astfel, întreprindere reprezintă „orice formă de organizare a unei activităţi economice, autonomă patrimonial şi autorizată potrivit legilor în vigoare să facă acte şi fapte de comerţ, în scopul obţinerii de profit, în condiţii de concurenţă,respectiv societăţi comerciale, societăţi cooperative, persoane fizice care desf ăşoară activităţi economice în modindependent şi asociaţii familiale autorizate.”


21/336

21

- întreprinderi de editură, librărie şi obiecte de artă, când altuldecât autorul sau artistul vinde;

- întreprinderi de asigurare;- depozitele în docuri şi antrepozite, precum şi operaţiunile

relative la recipisele de depozit (warante ) şi scrisorile de gaj eliberate deaceste întreprinderi.

Au fost incluse în categoria întreprinderilor ca fapte de comerţ obiective25 activităţile de consultanţă, marketing, publicitate în scopcomercial, turism, radio-tv etc.;

3) faptele de comerţ conexe. În mod tradiţional, doctrina şi jurisprudenţa comercială au calificat drept fapte de comerţ conexe sauaccesorii acele acte juridice şi fapte juridice care, deşi nu se încadrează înnici una din categoriile anterioare, dobândesc comercialitate datorită strânseilegături pe care o au cu unele acte juridice pe care legea le consideră ca fiindfapte de comerţ.26 Astfel, deoarece aceste acte şi fapte juridice nu se încadrează nici în categoria operaţiunilor de interpunere în schimbul şi

circulaţia mărfurilor, nici în categoria faptelor de comerţ desfăşurateorganizat, sub forma întreprinderii, au fost clasificate într-o categorie aparte –aceea a faptelor de comerţ conexe. Caracterul accesoriu al acestor acte şioperaţiuni rezidă în faptul că ele împrumută caracterul comercial de la acteleşi faptele juridice, cărora Codul comercial sau alte legi speciale le dauaceastă natură comercială, în aplicarea principiului accesorium sequiturprincipalem .

Sunt considerate ca fiind fapte comerciale operaţiunile demijlocire (samsărie) în afaceri comerciale, contractele de cesiune de părţisociale sau acţiuni ale societăţilor comerciale, cambiile şi biletele la ordincu

privire la producte sau mărfuri, contractul de report asupra titlurilor de creditcare circulă în comerţ (art. 74 C.com.), operaţiunile cu privire la navigaţie,contractul de depozit pentru cauză de comerţ (în cazurile în care acestea nuse efectuează organizat, sub forma unei întreprinderi), contractul de mandatşi comision, contractul de cont curent şi cecul (dacă sunt încheiate pentru ocauză comercială), contractul de garanţie reală mobiliară şi fidejusiunea27 (atunci când acestea garantează executarea unei obligaţii comerciale).

3. Faptele de comerţ subiective.

Conform prevederilor art. 4 C. com., „se socotesc afară deacestea (afară de cele reglementate în art. 3 C. com. – n.n.), ca fapte de

25 D. A. Sitaru, op. cit., 2004, p. 134.26 St. D. Cărpenaru, op. cit., 2007, p. 52.27 Fidejusiunea este operaţiunea prin care o persoană („fidejusor”) se obligă faţă de creditorul altei persoane să executeobligaţia debitorului, dacă acesta nu o va executa (art. 1652 C. civ.).

Ori de câte ori obligaţia garantată va avea un caracter comercial şi fidejusiunea va fi o faptă de comerţ.


22/336

22

comerţ, celelalte contracte şi obligaţii ale unui comerciant, dacă nu sunt denatură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuşi actul”.

Aşadar, Codul comercial reglementează nu numai faptele decomerţ obiective, a căror comercialitate este determinată potrivit naturii lorintrinsece şi conform prevederilor legii, dar şi o categorie aparte de fapte decomerţ, şi anume „actele subiective” care „dobândesc natura juridică de acte

de comerţ nu ca urmare a calităţii lor proprii, ci datorită persoanei care leexercită şi a profesiunii sale de comerciant”.28 Prin această prevedere cuprinsă în art. 4 C.com., legiuitorul a

creat o prezumţie de comercialitate în ceea ce priveşte toate actele şiobligaţiile asumate de către comercianţi.

Doctrina este unanimă în a aprecia faptul că vor avea caractercomercial atât obligaţiile asumate prin contracte sau prin acte juridiceunilaterale, cât şi cele rezultând din săvârşirea faptelor juridice licite, precumgestiunea de afaceri, îmbogăţirea fără justă cauză, plata nedatorată sau afaptelor ilicite (de exemplu, faptele de concurenţă neloială).29

Prezumţia de comercialitate nu are un caracter absolut, putând firăsturnată prin dovedirea celor două situaţii prevăzute de lege ca excepţii dela aplicarea acestei prezumţii, şi anume:

a) natura civilă a obligaţiilor;b) conţinutul actului săvârşit de comerciant.Prima excepţie, care se referă la natura civilă a obligaţiilor, este

expresia unei realităţi de netăgăduit. Comercianţii – persoane fizice saupersoane juridice – pot încheia anumite acte care fie sunt străine deactivitatea lor, fie sunt considerate de lege ca fiind civile datorită obiectului lacare se referă. Astfel, vor fi de natură civilă, indiferent de persoana care le

săvârşeşte – comerciant sau necomerciant – următoarele acte juridice:donaţia, testamentul, acceptarea sau renunţarea la moştenire, adopţia,recunoaşterea unui copil din afara căsătoriei, precum şi actele juridice avândca obiect bunuri imobile sau contractul de concesiune.Totodată, în virtuteaprincipiului libertăţii contractuale sau al autonomiei de voinţă, părţilecontractante pot să imprime actului pe care îl încheie o anumită natură specifică, ce poate să nu fie de drept comercial. Aşa cum s-a observat30,deoarece legea cere ca necomercialitatea să rezulte din însuşi actul săvârşitde comerciant, înseamnă că din actul încheiat trebuie să reiasă destinaţianecomercială a bunurilor cumpărate sau a sumei de bani împrumutate.

Deoarece legea nu foloseşte noţiunea de „act” în sensul de înscris (instrumentum ), ci, aşa cum s-a stabilit31, în sensul de operaţiune juridică (negotium ), de manifestare de voinţă, aceasta putând fi expresă ori

28 Tribunalul Bucureşti, S. Com., Decizia nr. 464 din 2 aprilie.1998, în D. Lupaşcu, „Culegere de practică judiciară comercială 1990 – 1998”, Editura All Beck, Bucureşti, 1999, p. 1.29 A se vedea St. D. Cărpenaru, op. cit., 2007, p. 58; V. D. Zlătescu, Irina Moroianu-Zlătescu, op. cit., p. 22; M. Popa,op. cit., 1991, p. 31; D. A. Sitaru, op. cit., 2004, p. 135 şi urm.30 St. D. Cărpenaru, op. cit., 2007, p. 59.31 Idem.


23/336

23

tacită. În acest caz, înlăturarea prezumţiei va putea rezulta inclusiv din împrejurările în care s-a încheiat actul.

În doctrină, prezumţia de comercialitate a fost calificată dreptprezumţie relativă ( juris antum )32 sau prezumţie sui-generis ori mixtă33,deoarece, deşi legea permite răsturnarea prezumţiei, acest lucru se poaterealiza numai prin dovedirea celor două situaţii de excepţie prevăzute în art. 4

C. com., nu prin orice probă contrară.Se mai arată în doctrină34 faptul că prezumţia de comercialitate aactelor săvârşite de comercianţi este răsturnată ex lege , atunci când acestorale lipseşte scopul obţinerii de câştig, pe care îl implică orice act de comerţ,deci şi cel subiectiv. Aceasta este şi motivarea excluderii din cadrul faptelorde comerţ a cumpărării de produse pentru uzul sau consumaţiuneacumpărătorului sau a familiei sale (art. 5 C. com.). Aşadar, combatereaprezumţiei de comercialitate poate fi realizată fie probând că obligaţia este denatură civilă, fie că părţile au voit să imprime actului juridic calitatea de actnecomercial, deşi prin natura sa putea deveni comercial.35

4. Faptele de comerţ unilaterale.

Având în vedere faptul că scopul faptelor de comerţ îl reprezintă obţinerea de profit, comercianţii stabilesc raporturi juridice nu numai în ceeace priveşte producţia şi distribuţia de mărfuri şi servicii, ci şi raporturi juridicecu consumatorii36 şi cu alte categorii de necomercianţi.

În aceste situaţii, acelaşi act juridic poate fi comercial pentrucomercianţi şi civil pentru cealaltă parte.

Există cazuri în care însăşi legea prevede caracterul unilateral al

faptelor şi actelor de comerţ. Astfel, potrivit art. 6 C. com., „asigurările delucruri sau stabilimente (clădiri – n.n.), care nu sunt obiectul comerţului şiasigurările contra vieţii sunt fapte de comerţ numai în ce priveşte peasigurator.” În aceeaşi situaţie se află contul curent şi cecul care „nu suntconsiderate ca fapte de comerţ în ce priveşte pe necomercianţi, afară numaidacă ele n-au o cauză comercială.”

În cazul faptelor de comerţ unilaterale, se pune problemadeterminării regimului juridic aplicabil. Soluţia este oferită de art. 56 C. com.,potrivit căruia „dacă un act este comercial numai pentru una din părţi, toţicontractanţii sunt supuşi încât priveşte acest act, legii comerciale, afară de

32 D. A. Sitaru, op. cit., 2004, p. 135.33 St. D. Cărpenaru, op. cit., 2007, p. 58.34 D. A. Sitaru, op. cit., 2004, p. 136.35 Maria Fodor, „Probele în procesul civil”, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2006, p. 373 – 374.36 În literatura juridică se consideră că litigiile dintre comercianţi şi consumatori, care decurg din raporturile juridiceintervenite între ei pe bază contractuală şi având ca scop vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii, au natură comercială, în temeiul art. 56 şi al art. 4 C.com. A se vedea în acest sens, Gh. Buta, „Jurisprudenţa comercială”, EdituraLumina Lex, Bucureşti, 2003, p. 236.


24/336

24

dispoziţiile privitoare la persoana chiar a comercianţilor şi de cazurile în carelegea ar dispune altfel”.

Aşadar, faptele de comerţ unilaterale sau mixte sunt supuse legiicomerciale, cu toate că pentru una din părţile participante la raportul juridicconcret actul este civil.

În consecinţă, potrivit art. 945 C. com., acţiunile care derivă din

faptele de comerţ unilaterale se vor prescrie pentru toate părţile contractantepotrivit legii comerciale.Această soluţie unitară este pe deplin justificată, nu numai în

ceea ce priveşte necesitatea asigurării certitudinii desfăşurării raporturilor juridice, dar şi în considerarea scopului actului juridic care are caractercomercial numai pentru una dintre părţi.

Aplicarea legii comerciale în privinţa faptelor de comerţ unilateralenu este absolută, fiind limitată în două situaţii expres prevăzute de lege:

1) dispoziţiile legii referitoare la persoana comercianţilor; estevorba, desigur, de obligaţiile ce le revin comercianţilor în calitatea lor de

profesionişti (obligaţia de înmatriculare în registrul comerţului, obligaţia de aţine registrele comerciale potrivit legii, precum şi obligaţia de a desfăşuracomerţul în limitele concurenţei loiale);

2) dispoziţiile pe care însăşi legea comercială le exclude de laaplicare. Astfel, potrivit art. 42 C. com., în obligaţiile comerciale, „codebitoriisunt ţinuţi solidar, afară de stipulaţia contrară”. Tot art. 42 C. com. prevede şică această prezumţie de solidaritate a codebitorilor „nu se aplică lanecomercianţi pentru operaţiuni care, încât îi priveşte, nu sunt fapte decomerţ”. Astfel, în cadrul aceluiaşi raport juridic, în lipsa unei prevedericontrare în contract, codebitorii care au calitatea de comercianţi vor răspunde

în caz de neexecutare a obligaţiilor în mod solidar, în timp ce cocontractanţiilor – codebitori necomerciali – vor răspunde potrivit legii civile, în mod divizibil(conjunct).

După cum putem observa, în timp ce prezumţia de solidaritatepoate fi înlăturată în privinţa codebitorilor comercianţi printr-o prevederespecială în sens contrar inclusă în contractul încheiat, în ceea ce priveşte penecomercianţi, aceştia vor răspunde în toate cazurile potrivit legii civile.

Bibliografie recomandată (referinţe) :1. S. Angheni, M. Volonciu, C. Stoica – „Dreptul comercial”, ediţia a IV-a, Ed.

C.H. Beck, Bucureşti, 20082. St. D. Cărpenaru – „Drept comercial român”, Ed. Universul Juridic,

Bucureşti, 20083. Fl. Ciutacu – „Codul comercial comentat şi adnotat”, Ed. Sigma, Bucureşti,

2000


25/336

25

4. I.N. Finţescu – „Curs de drept comercial”, Bucureşti, 19295. A.Fuerea – „Drept comunitar al afacerilor”, Ed. Universul Juridic,

Bucureşti, 20036. I.L. Georgescu – „Dreptul comercial român”, vol. I-II, Ed. Lumina Lex,

Bucureşti, 2000-20017. I.L. Georgescu – „Dreptul comercial român”, Vol. III, Ed. Lumina Lex,

Bucureşti, 1994

8. Radu I. Motica, Vasile Popa – „Drept comercial român şi drept bancar”,Ed.Lumina Lex, Bucureşti, 19999. Gabriel Tita-Nicolescu – „Regimul juridic al operaţiunilor de leasing”, Ed.

All Beck, Bucureşti, 200310. G. Ripert, R. Roblot – „Traité de droit commercial”, XVIII – ème ed., LGDJ,

Paris, 200211. I.Turcu - „Tratat teoretic şi practic de drept comercial”, Ed. C.H. Beck,

Bucureşti, 2008

Resurse Internet :- www.ueb.ro

- www.just.ro Abrevieri şi termeni :

- C.com. - Codul comercial- C. civ. – Codul civil- C. proc. civ. – Codul de procedura civila- C.pen - Codul penal- C.proc.pen. – Codul de procedură penală - O.U.G. – Ordonanţă de urgenţă a Guvernului- M.Of. – Monitorul Oficial- s.n. – sublinierea noastră - op.cit. – opera citată

Întrebări pentru verificarea cunoştinţelor acumulate (autoevaluare) şirăspunsuri :

1.Agenţiile de afaceri sunt considerate:a) fapte de comerţ obiectiveb) fapte de comerţ unilateralec) fapte de comerţ subiective.

2. Depozitele pentru cauză de comerţ fac parte din categoria:

a) faptelor de comerţ obiectiveb) faptelor de comerţ mixtec) operaţiunilor din domeniul agriculturii.

3.Cumpărarea sau vânzarea de acţiuni sau părţi sociale ale societăţilor comercialereprezintă:a) fapte de comerţ conexe (accesorii);b) fapte de comerţ unilaterale;c) fapte de comerţ subiective.


26/336

26

4. Faptele de comerţ sunt:a) fapte juridiceb) acte juridicec) atât acte, cât şi fapte juridice.

5. Codul comercial adoptă în aplicarea legii comerciale:a) sistemul obiectiv

b) sistemul subiectivc) sistemul mixt.

6. Faptele de comerţ conexe fac parte din categoria faptelor de comerţ:a) obiectiveb) subiectivec) mixte.

7. Întreprinderea de furnituri face parte din categoria faptelor de comer ţ:a) obiectiveb) subiectivec) unilaterale.

8. Constituie o excepţie de la prezumţia de comercialitate:a) natura civilă a obligaţiilorb) conţinutul actului juridicc) actele subiective.

9. Prezumţia de comercialitate are un caracter:a) absolut sau irefragabilb) relativc) mixt.

10. Legea comercială nu se aplic

ă:

a) în privinţa necomercianţilor relativ la obligaţiile ce revin comercianţilorb) statuluic) necomercianţilor.


27/336

27

Cursul 3. Comercianţii (I)


Obiectivele lecţiei:• Calitatea de comerciant.• Obligaţiile derivând din calitatea de comerciant.

Conţinut:1. Dobândirea, dovada si încetarea calităţii de comerciant.2. Obligaţia de înregistrare în registrul comerţului.3. Obligaţia de desfăşurare a activităţii comerciale în limitele unei concurenţe loiale.4. Obligaţia de a ţine registrele contabile potrivit legii.5. Respectarea drepturilor consumatorilor.

1. Dobândirea, dovada şi încetarea calităţii de comerciant.

Noţiunea de comerciant. Potrivit Codului comercial, „suntcomercianţi aceia care fac fapte de comerţ, având comerţul ca profesiuneobişnuită, şi societăţile comerciale” (art. 7).

Din interpretarea textului citat, putem deduce că pot aveacalitatea de comercianţi atât persoane fizice, cât şi persoane juridice(„societăţi comerciale”).

În ceea ce priveşte persoanele fizice, concepţia Codului comercialeste în sensul condiţionării calităţii de comerciant de desfăşurarea cu caracterprofesional a activităţii comerciale, în timp ce societăţile comercialedobândesc această calitate din însăşi constituirea lor. Raţiunea de a fi aacestor societăţi o reprezintă activitatea comercială.

În situaţiile în care săvârşirea faptelor de comerţ are un caracteraccidental, rezumându-se la una sau mai multe fapte de comerţ izolate,raportul juridic respectiv va fi supus legii comerciale în ceea ce priveşteobligaţiile care se nasc din acesta, însă persoana care le-a săvârşit nudobândeşte calitatea de comerciant (art. 9 C. com.).

După cum putem observa, Codul comercial consacră concepţiaobiectivă de reglementare a faptelor de comerţ. Potrivit acestei concepţii,Codul comercial se va aplica în cazul săvârşirii de fapte de comerţ de cătreorice persoană, indiferent dacă aceasta are sau nu calitatea de comerciant.

Putem defini astfel, în lumina acestor principii, comercianţii cafiind acele persoane fizice care săvârşesc fapte de comerţ cu caracterprofesional, precum şi persoane juridice, implicate în producerea şi distribuţiade mărfuri şi servicii.


28/336

28

Aşa cum s-a observat în doctrină37, necesitatea definirii noţiuniide comerciant se impune nu numai din considerente teoretice, cât, mai ales,din motive de interes practic, constând în delimitarea statutului juridic diferit alcomercianţilor faţă de necomercianţi.

Este vorba, în primul rând, despre stabilirea domeniului deaplicare a unor prevederi cuprinse în legi speciale38 referitoare la obligaţiile

comercianţilor. Această categorie profesională este obligată să respectedispoziţiile legale referitoare la obligaţia înmatriculării în registrul comerţului,la modul de ţinere a contabilităţii şi la categoria de registre contabileobligatorii, precum şi la modul de desfăşurare a activităţii comerciale îngeneral, atât în raporturile dintre comercianţi, cât şi în raporturile acestora cuconsumatorii.

Evident că aceste obligaţii incumbă numai comercianţilor încalitatea lor de profesionişti şi datorită caracterului repetat cu care săvârşescfaptele de comerţ.

În al doilea rând, Codul comercial instituie o prezumţie de

comercialitate pentru toate actele şi faptele juridice săvârşite de cătrecomercianţi, acestea urmând a fi supuse legilor comerciale (art. 4 C. com.).Caracterul civil al obligaţiilor va putea fi dovedit doar prin

răsturnarea prezumţiei în cele două situaţii expres şi limitativ prevăzute delege.39

În al treilea rând, diferenţierea caracterului comercial saunecomercial al unei activităţi se impune datorită regimului juridic distinct ceurmează a fi aplicat. Astfel, actele comerciale sunt supuse unor regulispeciale, derogatorii faţă de regimul dreptului comun. De exemplu, în dreptulcomercial se aplică prezumţia de solidaritate a codebitorilor (art. 42 C. com.),

datoriile comerciale produc dobânzi de drept din ziua când devin exigibile(art. 43 C. com.), fără ca judecătorul să poată acorda într-un litigiu comercialtermene de graţie (art. 44 C. com.), libertatea probelor în materie comercială (art. 46 C. com.), interdicţia retractului litigios (art. 45 C. com.), posibilitateade a apela la instanţa de arbitraj comercial în vederea soluţionării litigiului etc.

În sfârşit, s-a mai opinat că numai comercianţii pot fi obligaţi laplata impozitului pe profitul rezultat din activitatea comercială.40

Categorii de comercianţi. În reglementarea Codului comercial –art. 7 – comercianţii se împart în două categorii principale: comercianţipersoane fizice şi societăţile comerciale (comercianţi persoane juridice). De-a

lungul timpului, pe măsura dezvoltării economice şi sociale, au apărut şi alte37 I. L. Georgescu, op. cit., vol. I, p. 406; St. D. Cărpenaru, op. cit., 2007, p. 66 – 67.38 A se vedea în acest sens Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului (M. Of., Partea I nr. 12 din 7 noiembrie 1990;Legea nr. 82/1991 a contabilităţii (M. Of., Partea I nr. 265 din 27 decembrie 1991); Legea nr.11/1991 privindcombaterea concurenţei neloiale (M. Of., Partea I nr. 24 din 30 ianuarie1991); Legea nr. 21/1996 asupra concuren ţei(M. Of., Partea I nr. 88 din 30 aprilie 1996); Legea nr. 296/2004 (Codul consumului), publicată în M. Of., Partea I nr.593 din 1 iulie 2004, a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2007.39 Este vorba despre dovedirea naturii civile a contractului sau a intenţiei părţilor, exprimată în cuprinsul actului juridic încheiat.40 St. D. Cărpenaru, op. cit., 2007, p. 67.


29/336

29

categorii de comercianţi persoane juridice41, regiile autonome, organizaţiilecooperatiste, grupurile de interes economic42 etc.

§ 1. Dobândirea calităţii de comerciant

A. Persoanele fizice dobândesc calitatea de comerciant dacă

îndeplinesc condiţiile generale prevăzute în art. 7 C. com.: săvârşirea faptelorde comerţ în condiţiile unei profesiuni obişnuite.Acestor condiţii legale, doctrina43 le-a adăugat o cerinţă

suplimentară în vederea delimitării comercianţilor persoane fizice depersoanele care îi ajută pe aceştia în desfăşurarea activităţii comerciale(auxiliarii comercianţilor): săvârşirea faptelor de comerţ în nume propriu.

Aşadar, în concepţia Codului comercial, pentru ca o persoană fizică să poată dobândi calitatea de comerciant este necesară îndeplinireacumulativă a următoarelor condiţii:

1) persoana fizică trebuie să săvârşească, în nume propriu,

fapte de comerţ obiective şi licite, aşa cum sunt enumerate acestea înart. 3 din Codul comercial;2) săvârşirea faptelor de comerţ trebuie să aibă un caracter

profesional. 1. Calitatea de comerciant se dobândeşte de către persoana

fizică în condiţiile săvârşirii, cu caracter de profesiune obişnuită, aşadar înmod repetat şi stabil, a faptelor de comerţ obiective, licite, aşa cum suntenumerate, în mod exemplificativ, în art. 3 C. com. (mercatore facitmercatores ). Numai după ce persoana fizică dobândeşte calitatea decomerciant în aceste condiţii se va aplica prezumţia de comercialitate cu

privire la toate actele şi faptele juridice săvârşite de aceasta, în temeiul art. 4C. com. În schimb, dacă actele sau faptele juridice săvârşite nu au caractercomercial pentru persoana fizică şi sunt fapte de comerţ unilaterale, acesteanu vor determina obţinerea calităţii de comerciant chiar dacă sunt săvârşitecu caracter repetat.

2. Deducem faţă de folosirea sintagmei „profesiune obişnuită” nunumai repetabilitatea operaţiunii în sine, ci şi posibilitatea ca, din această activitate, persoana care o săvârşeşte să obţină cel puţin majoritateaveniturilor dacă nu totalitatea acestora (finis mercatorem est lucrum ).44

Dacă o persoană are o firmă înregistrată în registrul comerţului,

un sediu comercial sau dispune de o decizie administrativă necesară 41 Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului defineşte, în art. 1 alin. 2, comercianţii astfel: „În înţelesul prezenteilegi, comercianţii sunt persoane fizice şi asociaţiile familiale, care efectuează în mod obişnuit acte de comerţ, societăţilecomerciale, companiile naţionale şi societăţile naţionale, regiile autonome, grupurile de interes economic cu caractercomercial şi organizaţiile cooperatiste”.42 Grupurile de interes economic sunt reglementate prin Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurareatransparenţei în exercitarea demnităţilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei (publicată în M. Of., Partea I nr. 279 din 21aprilie 2003).43 I. N. Finţescu, op. cit., vol. I, p. 76 – 78 ; St. D. Cărpenaru, op. cit., 2007, p. 6944 Idem.


30/336

30

desfăşurării activităţii comerciale, toate acestea nu dobândesc în sinecalitatea de comerciant, ci reprezintă condiţii de desfăşurare a activităţiicomerciale. Persoana fizică trebuie să săvârşească faptele de comerţ în modefectiv, cu intenţia deci de a obţine profit pentru sine, iar nu pentru altul, încalitate de reprezentant ori asociat al unui comerciant.45

Aceasta este, aşadar, distincţia dintre persoanele fizice, care au

calitatea de comercianţi şi reprezentanţii lor, prepuşi ori salariaţi aicomerciantului.În acelaşi sens, art. 9 C. com. prevede faptul că „orice persoană

care, într-un chip accidental, face o operaţiune de comerţ, nu poate ficonsiderată ca comerciant; ea este însă supusă legilor şi jurisdicţieicomerciale pentru toate contestaţiile ce se pot ridica din această operaţiune.”

În aceste situaţii, caracterul profesional al săvârşirii faptelor decomerţ reprezintă o chestiune de fapt, care poate fi dovedită cu orice mijlocde probă. Sarcina probei incumbă persoanei care invocă această modalitate.Aceeaşi este situaţia în cazul în care, dimpotrivă, există interesul de a se

demonstra caracterul accidental al săvârşirii faptelor de comerţ.Doctrina46 a mai arătat şi faptul că, pentru existenţa caracteruluiprofesional, trebuie întrunite două elemente: un element de fapt („factum ”)constând în săvârşirea faptelor de comerţ obiective în mod repetat şi unelement psihologic („animus ”), care reprezintă intenţia de a devenicomerciant.

Considerăm că, alături de condiţia prevăzută în art. 7 C. com.,referitor la săvârşirea faptelor de comerţ obiective, licite, în nume propriu şi cucaracter de profesiune obişnuită, persoanele fizice trebuie să îndeplinească alte două condiţii, şi anume:

1) să aibă capacitate de exerciţiu deplină;2) să nu facă parte din categoriile de persoane cărora le esteinterzisă săvârşirea faptelor de comerţ cu caracter profesional.

1. Capacitatea de exerciţiu deplină reprezintă „aptitudinea omuluide o dobândi şi exercita drepturile civile şi de a-şi asuma şi executa obligaţiilecivile prin încheierea – personal şi singur – a tuturor actelor juridice civile”.47

Potrivit art. 8 din Decretul nr. 31/1954, persoana fizică dobândeşte capacitatea deplină de exerciţiu la îndeplinirea vârstei de 18 anisau înainte de îndeplinirea acestei vârste, în cazul în care minorul secăsătoreşte. Minora care se căsătoreşte înainte de a împlini 18 ani va

dobândi capacitatea de exerciţiu deplină.Dispoziţii similare există în Codul comercial referitor la minorulemancipat, care a împlinit 18 ani şi are autorizaţia scrisă a tatălui său ori, în

45 De exemplu, asociaţii unei societăţi în nume colectiv, deşi răspund nelimitat şi solidar pentru obligaţiile sociale, nu aucalitatea de comercianţi.46 I. L. Georgescu, op. cit., vol. I, p. 410 – 411.47 Gh. Beleiu, “Drept civil roman. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil », Casa de Editură şi Presă „Şansa” S.R.L., Bucureşti, 1993, p. 289.


31/336

31

anumite condiţii (moarte, interdicţie, absenţa tatălui), pe cea a mamei sale oria tutorelui în vederea contractării de obligaţii în calitate de comerciant.Făcând acte de comerţ în aceste condiţii, minorul de 18 ani, emancipat,dobândea calitatea de comerciant şi, în această materie, era tratat ca unmajor (art. 10 C. com.).

Aceste prevederi ale Codului comercial, deşi în prezent sunt

abrogate, denotă consecvenţa legiuitorului în a considera vârsta de18 ani cafiind vârsta de la care o persoană poate fi deplin conştientă şi răspunzătoarefaţă de conţinutul şi urmările actelor pe care le încheie.

Sancţiunea nerespectării condiţiilor referitoare la capacitatea deexerciţiu constă în nulitatea relativă a actului juridic.

Aşadar, în virtutea Decretului nr. 31/1954, minorul nu arecapacitatea de a deveni comerciant.

În prezent, în temeiul O.U.G. nr. 44/2008 privind desfăşurareaactivităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderileindividuale şi întreprinderile familiale48, au calitatea de comerciant şi pot

desfăşura activităţi economice ca membri ai unei întreprinderi familiale,inclusiv minorii de 16 ani (art. 8 alin. 1 lit. a corob. cu art. 31 din ordonanţă).O problemă distinctă există în cazul în care minorul moşteneşte

un fond de comerţ. În mod tradiţional, doctrina49 a considerat că, în cazurile încare comerţul ar fi profitabil, continuarea comerţului, în numele minorului, decătre reprezentanţii legali ai acestuia, constituie un mijloc de ocrotire aminorului. Continuarea comerţului în aceste condiţii s-ar face cu autorizareainstanţelor judecătoreşti, menţionată în registrul comerţului în condiţiile art. 21lit. h din Legea nr. 26/1990. În acest caz, minorul va dobândi calitatea decomerciant, iar nu reprezentantul său legal. În schimb, răspunderea pentru

faptele penale fiind personală, sancţiunile vor fi suportate de cătrereprezentantul legal dacă acesta a comis infracţiuni.S-a discutat în doctrina dreptului comercial situaţia femeii

căsătorite înainte de împlinirea vârstei de 18 ani. Din exprimarea Decretuluinr. 31/1954: „capacitatea deplină de exerciţiu începe de la data cândpersoana devine majoră. Persoana devine majoră la împlinirea vârstei deoptsprezece ani. Minorul care se căsătoreşte dobândeşte, prin aceasta,capacitatea deplină de exerciţiu”, s-ar putea înţelege că, devenind majoră înainte de împlinirea vârstei de 18 ani şi dobândind anticipat capacitatea deexerciţiu deplină, femeia căsătorită ar putea dobândi şi calitatea de

comerciant.Însă, această opinie nu a fost primită de doctrină, motivându-se,pe de-o parte, prin faptul că recunoaşterea deplinei capacităţi de exerciţiuminorei căsătorite se întemeiază pe principiul egalităţii care trebuie să existe

48 Publicată în M. Of., Partea I nr. 328 din 25 aprilie 2008.49 A se vedea, I. N. Finţescu, op. cit., vol. I, p. 86; I. L. Georgescu, op. cit., vol. I, p. 467; St. D. Cărpenaru, op. cit.,2007, p. 83 – 84.


32/336

32

între soţi în timpul căsătoriei.50 În virtutea aceluiaşi principiu, dacă pentrubărbat nu se recunoaşte dreptul de a fi comerciant înainte de împlinireavârstei de 18 ani, nu există temeiuri pentru care s-ar recunoaşte minoreicăsătorite această posibilitate. De altfel, acest caz de dobândire anticipată acapacităţii de exerciţiu depline este o situaţie de excepţie, iar excepţiile suntde strictă interpretare şi aplicare.

Această opinie este îmbrăţişată unanim de doctrină, atât învirtutea concepţiei tradiţionale a Codului comercial51, cât şi faţă de realităţileactuale52, când stabilirea pentru toate persoanele fizice, indiferent de sex, avârstei de 18 ani pentru dobândirea calităţii de comerciant, este o măsură deprotecţie a persoanei şi a bunurilor acesteia faţă de complexitatea şi riscurileactivităţii comerciale.

În mod excepţional, minorul, indiferent de sex, care a împlinitvârsta de 16 ani poate dobândi calitatea de comerciant în condiţiile în care, întemeiul art. 8 alin. 1 lit. a coroborat cu art. 31 din O.U.G. nr. 44/2008, estemembru al unei întreprinderi familiale.

Tot de incapacitatea de a deveni comercianţi sunt lovite şipersoanele puse sub interdicţie, precum şi cele cu privire la care s-a luatmăsura de ocrotire a instituirii curatelei.

Persoanele puse sub interdicţie printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă nu pot încheia personal acte juridice deoarece, dincauza alienării sau a debilităţii mintale, nu au discernământ. Aceasta fiind ostare permanentă şi definitivă, persoanele asupra cărora s-a dispus această măsură nu pot încheia nici acte de comerţ, cu atât mai puţin în condiţiiprofesionale.

De altminteri, potrivit art. 14 C. com., interzisul şi cel pus sub un

consiliu judiciar53

nu pot fi comercianţi şi nici a continua un comerţ.”Spre deosebire de punerea sub interdicţie, curatela este omăsură de ocrotire care se ia în cazul persoanelor care, din cauza bolii,bătrâneţii sau a unei infirmităţi fizice, deşi capabile, nu pot încheia singureanumite acte juridice şi nici nu-şi pot desemna un reprezentant (art. 152 C.fam.). În aceste cazuri, autoritatea tutelară va desemna un curator pentru areprezenta interesele acestor persoane.

Deşi curatela are un caracter temporar, iar măsura nu aduceatingere persoanei în cauză, din cauza necesităţii de a se asigura prezenţapermanentă a curatorului la toate actele ce se încheie, exerciţiul faptelor de

comerţ ar deveni în mod sensibil îngreunat, dacă nu imposibil. Pentru acestemotive, se consideră că această măsură afectează capacitatea de a ficomerciant a persoanei fizice.54

50 C. Stătescu, “Drept civil”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1970, p. 226.51 I. L. Georgescu, op. cit., vol. I, p. 451 – 452.52 St. D. Cărpenaru, op. cit., 2007, p. 82 – 83.53 Instituţia „consiliului judiciar” a fost abrogată de către Decretul nr. 32/1954 prin abrogarea art. 445 şi a art. 458 – 460C. civ.54 A se vedea în acest sens, St. D. Cărpenaru, op. cit., 2007, p. 84 – 85.


33/336

33

2. În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie generală pentrudobândirea calităţii de comerciant, ne referim la situaţiile în care fie prestigiulunor funcţii ori demnităţi publice ar putea fi afectat de săvârşirea cu caracterprofesional a faptelor de comerţ, fie, dimpotrivă, ar putea exista bănuialafolosirii atribuţiilor funcţiei publice pentru influenţarea actelor comerciale,precum şi la situaţiile în care anumite domenii de activitate sunt excluse, prin

lege, liberei iniţiative, constituind aşa-zisele „domenii rezervate” exclusivstatului, prin instituţiile sale.Astfel, săvârşirea faptelor de comerţ cu caracter profesional este

incompatibilă cu următoarele funcţii şi demnităţi publice:- funcţia de judecător, procuror sau judecător al Curţii

Constituţionale55;- calitatea de deputat, senator, membru al Guvernului, membru al

administraţiei publice locale, funcţionar public; aceste persoane, potrivit Legiinr. 161/2003, nu pot fi comercianţi persoane fizice, dar pot fi asociaţi aisocietăţilor comerciale56;

- calitatea de funcţionar public, în temeiul Legii nr. 188/199957

;- ofiţerii58 şi diplomaţii59;- persoanele care exercită profesiuni liberale, precum avocaţii60,

notarii publici61, arhitecţii, medicii62 etc.În situaţia încălcării acestor incompatibilităţi, deoarece Codul

comercial nu conţine nici o sancţiune, se vor aplica prevederile legii speciale în fiecare domeniu de activitate în vederea antrenării răspunderii profesionalesau disciplinare, după caz.

Aplicarea sancţiunii disciplinare nu afectează însă valabilitateafaptelor de comerţ săvârşite cu încălcarea acestor incompatibilităţi, astfel

încât, aşa cum s-a arătat63

, aceste persoane vor putea totuşi dobândicalitatea de comerciant.

55 Potrivit Constituţiei, „funcţia de judecător este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţiafuncţiilor didactice din învăţământul superior” (art. 125 alin. 3), prevederea fiind identică în cazul procurorilor (art. 132alin. 2) şi al judecătorilor Curţii Constituţionale (art. 144).56 Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, afuncţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei (M. Of., Partea I nr. 279 din 21 aprilie2003).57 Statutul funcţionarilor publici (M. Of., Partea I nr. 600 din 8 decembrie 1999, republicat în M. Of., Partea I nr. 251din 22 martie 2004) interzice acestora să deţină funcţii în regii autonome, societăţi comerciale şi alte unităţi în scoplucrativ.58 Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare (M. Of., Partea I nr. 155 din 20 iulie 1995).59 Legea nr. 269/2003 privind statutul corpului diplomatic şi consular al României (M. Of., Partea I nr. 441din 23 iunie2003).60 Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat (M. Of., Partea I nr. 116 din 9 iunie 1995, .Legea interzice avocaţilor săvârşirea nemijlocită de fapte de comerţ. Aşadar, avocaţii nu pot fi comercianţi persoanefizice ori membri în organe de conducere şi administrare a societăţii comerciale, dar pot avea calitatea deasociat/acţionar..61 Legea nr. 36/1995 care reglementează activitatea notarilor publici (M. Of., Partea I nr. 92 din 16 iunie1995) declar ă incompatibilă calitatea de comerciant cu profesia de notar.62 Legea nr. 306/2004 privind exercitarea profesiei de medic (M. Of., Partea I nr. 578 din 30 iunie 2004) consacr ă incompatibilitatea profesiei de medic cu calitatea de comerciant.63 I. N. Finţescu, op. cit., vol. I, p. 92.


34/336

34

Calitatea de comerciant nu poate fi dobândită de către persoanafizică în domeniile care sunt excluse liberei iniţiative fie datorită interesuluiocrotit (cel general, reprezentat prin stat ca putere suverană), fie datorită riscurilor posibile. Astfel, unele activităţi au fost considerate monopol destat64, obiectul acestora fiind foarte variat de-a lungul timpului, pe măsuraliberalizării economiei, în timp ce altele nu puteau forma obiect de activitate al

societăţilor comerciale, sub sancţiunea nulităţii actului constitutiv. În temeiulHotărârii Guvernului nr. 1323/1990, nu pot forma obiect de activitate alsocietăţii comerciale: activităţile care constituie infracţiuni, conform legiipenale, sau sunt

dr com complet

Documents