DIUARIU BELETRISTICI) 81 ENCICLOPEDICu-LITERARIU CU ILLUSTRATIUNI. <^

Dr. AUREL MURESÎANU. Numele dlui dr. .Aurel Muresîanu este prea

bine cunoscuţii publicului românescu, pentru a cârui'a aperare sî emancipare lupta domnialui in organulu nationalu »Gazeta Transilvaniei* deja de 12 ani.

Punendu cu asta ocasiune in faci'a cetitoriloru noştri portretulu acestui valorosu barbatu, scopulu nostru nu este a trece in revista meritele s'ale câ publicistu, câ-cî oper'a acest 'a este reservata viito-riului; nu vomu intră in detaliuri nici in ace'a ce privesce biografi'a s'a, mai vertosu pentru-câ ne lipsescu sî datele necesare pentru acest'a, ci — tienendu câtu mai multu sema de semtiementulu de modestia alu dlui dr. Aurel Muresîanu — ne vomu margini de asta-data a face o scurta repri-vire asupr'a momenteloru mai principale din vietî'a d. s'ale de pana acum, pe câtu acest'a am potu-tu-o află parte din unele scrieri, par te dela nisce coetani ai d.-s'ale si amici ai foiei nos t re :

Dlu dr. Aurel Muresîanu, precum scimu, este fiulu reposatului de pia memoria Jacobu Muresîanu, meritatulu nostru publicistu de odiniora, care i-a lasatu de moscenire semtîemintele s'ale mari ro-mânesci sî indemnulu nobilu de a lucră cu zelu sî abnegatiune pentru caus'a româna.

Scol'a, in care î-si făcu solidulu fundamentu alu carierei s'ale, este fâra indoiela mai antâiu sî mai antâiu cas'a parintîloru sei, unde s'au crescutu mulţi bărbaţi distinşi ai noştri sî de unde multa lumina sî spiritu de vietia s'a reversatu asupr'a po­porului românescu.

Clasele medii inferiore le-a absolvatu la gim-nasiulu romano-catolicu din Brasîovu, unde tatalu

seu funcţiona câ directoru sî unde odiniora funcţio­nase câ profesoru sî laureatulu nostru poetu Andreiu Muresîanu, care inca faceâ parte din acesta familia a Muresîaniloru. Pe atunci inca nu esistâu in Bra­sîovu scoli medii românesci sî din asta causa gim-nasiulu acest 'a — care constă inca numai din 4 clase — eră impopulatu cu forte mulţi studenţi ro­mâni, cari se cresceâu asîa-dîcundu in spiritu na­tionalu românu. Clasele medii superiore le studia la gimnasiulu sasescu de acolo, cu esceptiunea cla­sei a opt'a, pe care o absolvă in Blasiu, unde de­puse sî esamenulu de maturitate.

Câ studentu, tinerulu Aurel Muresîanu a fostu la inaltîmea chiamarei s'ale, obtîenendu in tote clasele testimonii forte bune. Inca câ studentu in Brasîovu, elu avu meritulu de a întruni tinerii români aflători la scolele străine de acolo intrunu feliu de clubu literaru, care î-si tîeneâ regulatu sîe-dintiele s'ale in casele parintesci ale tinerului in-temeiatoriu, unde li-se pusese la dispositiune o bi­blioteca frumosa sî unde se cultivau in limb'a lom româna prin disertatiuni, cântări, diferite esercitii declamatorice sî altele. — Asia se conservă pe atunci, in lips'a de scoli românesci, iubirea de limba sî sentimentulu nationalu in fragedele mladitîa ale Românismului!

In dîu'a de 3 (15) Maiu 1865 aflamu pe in-flacaratulu june Aurel Muresîanu, câ studentu d e clas'a a opt 'a gimnasila, intonându cu focu solem­nitatea dîlei prin o cuventare rostita pe »Câmpulu Libertatii« dela Blasiu in mijloculu unui publica alesu sî numerosu. *)

*) „Gaz. Trans." Xr. 39 din 1865.

©B.C.U. Cluj

162

Ba mai alesu la initiativ'a lui s'a redicatu sî ace'a petra monumentala, ce se vede astadi pe acelu câmpu sub numirea de »Petr 'a Libertăţii.« *)

In tomn'a anului 1866 Aurel Muresianu se duse se-si completeze studiele la universitatea din Vien'a, unde invetîâ drepturile.

Inca câ studentu de universitate incepu elu a pleda pentru caus'a româna, publicându pe de-o par te articuli sî corespondentîe valorose in »Ga­zeta Transilvaniei,« er' pe de alta par te legându prietinia 2) cu distinsulu barbatu politicu sî genialulu publicistu germanu Franciscu Schuselka, »lupta-toriulu pentru drep ta te sî libertate,« cum 'Iu nu-mescu cele 121 dame române din Transilvani 'a in inscriptiunea de pe cadoulu presentatu lui in semnu de recunoscintîa la an. 1870. Acestui 'a i-i serviâ tenerulu Aurel Muresianu cu informatiuni despre situatiunea politica a Româniloru din patri 'a s'a, collaborându cu zelu la organulu seu politicii «Re­forma» totu tempulu petrecerei s'ale in Vien'a. 3) Multu a contribuitu elu sî la intemeiarea societăţii academice de adi »Româm'a Juna,« efectuita la 8 Aprilie 1871 prin fusionarea celoru doue socie­tăţ i de mai 'nainte — »Români'a« sî «Societatea literara-scientifica« — in cari erâ divisata coloni'a studentiloru români din Vien'a. 4)

Dar ' ori câtu de multu 'Iu preocupa interesulu ce-lu avea facia cu binele publicu românescu sî fâşia cu sortea politica a conationaliloru sei din patria, sirguintiosulu june n'a remasu inderetu nici cu studkilu, câ-cî — pare-ni-se la an. 1872 — de­puse cu succesu laudabilu doctoratulu in drepturi, după care practica totu in Vien'a câtv'a tempu la curtea de apelu, apoi la tribunalulu de comercîu sî in fine intra câ concepistu in cancelari 'a unui'a dintre cei mai distinşi advocaţi din Vien'a, unde petrecu tempu mai indelungatu.

In primaver'a anului 1877, pe cându in Orientu avea se isbucnesca cunoscutulu resboîu cu Turcii,

x) Mai pe largu in „Gaz. Trans." din Maiu 1865. ^Petr'a l i be r t ă ţ i i , " redicata pe loculu unde românii in dîu'a de 3 (15) Maiu 1848 î-si decretară liberarea loru din lantiurile jobagiei, iii inamolita in tomn'a anului 1864 prin reversarea Ternavei, ce curge prin apropierea ei. Abia in dîu'a de 16 Maiu anulu urmatoriu potu fi reaflata, după ce multu tempu fu căutata cu de-ameruntulu sî după ce se pusese chiar' sî premiu pentru celu ce o va află. Locuitorii Blasiului o intempinara in sunetulu musicei. asîedîendu-o la loculu ei, pe lângă anumite festivităţi naţionale. Pentru-ca inse se nu mai pota fi ascunsa de furi'a elementului apei, maturisantele de atunci Aurel Muresianu imprfuna cu colegii sei redicara lângă ea o alta pietra rotundi sî multu mai mare câ cea de antâiu, in alu carei'a verfu arborară unu stindardu nationalu. Mai târdîu „ P i e t r a Libertăţii" fu erasi inamolita sî ascunsa in pamentu, re­manendu numele ei la petr'a redicata in urma, care sî astadi se vede p e „Câmpulu Libertăţii" dela Blasîu, dar' nu in loculu de mai nainte, ci cev'asi mai spre medîa-nopte. Strămutarea acestei petre, seversîta in primaver'a anului 1883. din caus'a Târnavei, ai ca­rei 'a tîermi ajunseră tocmai lângă ea, precum sî consecintîele acestei strămutări suntu publicate mai pe largu in diarele nostre politice de pe atunci.

-) Precum insusi o marturisesce in diariulu seu, nr. 194 d in 1886.

3) „Die Reform," redactatu in Vien'a de Jos. Schuselka. An. 1868 —1877. Interesanţi suntu mai vertosu articulii privitori la decretarea fusiunei Transilvaniei cu Ungari 'a etc.

4) „Români 'a Juna, '1 raportu generalu. An. 1871 — 1 8 7 3 .

dlu dr. Aurel Muresianu, inarmatu cu o sciintîa frumosa, grăbi a-se intorce din Vien'a pentru a continua greu'a lupta de publicistu românu, pe care gloriosulu seu tata, obositu de munca sî slabitu de

| betrânetîe, nu o mai poteâ porta, mai vertosu fiendu atacatu in tempulu acel'a sî de o boia grea.

Din primaver 'a acestui anu, elu collaborâ la I »Gazet'a Transilvaniei« in unire cu dlu Georgiu

Baritiu vre-o noua luni de dîle. Agitaţiunile politice, ce clocoteau pe atunci

in Orientu, î-i oferiră tinerului publicistu buna ocasiune spre a ne dâ desu de tempuriu cele mai

: ne'ndoiose dovedi despre desceptatiunea sî geniulu seu politicu. Articulii sei se reproduceau mai in

I tote limbile sî mai de tote diarele mai de frunte ale Europei, asia câ dlu dr. Aurel Muresianu inca

I chiar' dela inceputulu carierei s'ale de publicistu i facil onore diaristicei române. ')

Cu inceputulu dîlei de 1 Januarie st. v. 1878, ! dlu Georgiu Baritiu se strămuta la Sibiiu, unde

fonda unu altu diariu politicu, »Observatoriulu,« er' dlu dr. Aurel Muresianu pasî câ redactoru defini-tivu alu »Gaz. Trans.,« care pe atunci apărea inca numai de doue-ori pe septemâna.

Sub conducerea d.-s'ale, »Gazet.'a Transil-vaniei« trecu in scurtu tempu prin reforme mari sî forte avantagiose. Cu 1 Januarie 18S1 incepu se

i apară de trei ori pe septemâna, remanendu totu cu pretîulu de abonamentu celu vechiu, de 10 fl. pe anu. Dela 1 Januarie 1884 introdu-se in scriere semnele diacritice, seu distinctive, remanendu inse totu pe lângă ortografi'a etimologica moderata a a Academiei Române. In fine cu dîu'a de 1 (13)

| Aprile 1884 vedemu »Gazeta Transilvaniei« apa-rându câ primulu diaru cuotidianu românescu din-coce de Carpati, er' dela 1 Januarie 1889 s'a fa-cutu unu pasu sî mai departe, marindu-se pe de-o par te cuprinsulu diariului, er' pe de alta parte ofe-

; rindu-se sî poporului mai seracu posibilitatea de a avea pe fia-care septemâna unu numeru din acestu diariu, care apare dominec'a sî este anume redi-giatu pentru trebuintiele poporului, pe lângă ne'n-

' semnatulu pretîu de 2 fl. pe anu. De sine se 'ntîelege, câ tote aceste îmbună­

tăţiri ale diariului au trebuitu se fia împreunate cu spese sî ostenele mari, pe cari numai aceia potu se le cunosca in de ajunsu, cari au avutu ocasiune a-le studia prin propri'a esperintîa.

Am menţionaţii aci numai partea ministra-tiv'a a diariului, câ-cî directiv'a, valorea interna sî

: atitudinea românesca a »Gaz. Transilv.,« in care se reoglindeza activitatea de 12 ani a dlui dr. Aurel Muresianu, ne este cunoscuta toturor'a. O

I apretiare mai pronuntiata a activiratii s'ale politice-; literare in cursulu acestoru 12 ani din urma o la-j samu asîa-dara pentru alte tempuri. Deocamdată ! ne marginimu a amenti, câ activitatea d.-s'ale nu

se restringe numai pe terenulu politicu-literaru,

1) Merita deosebita apretiare articlulu „Acţiunea armatei I române" publicatu in „Gaz. Trans." Nr. 51 . din 1887, si alţii ' asemenea.

©B.C.U. Cluj

163

ca-ci d.-s'a este sî presîedinte alu comitetului elec-toralu alu alegatoriloru români din orasiulu sî comi-tatulu Brasîovu, membru alu comunităţii orasîe-nesci s. a.

La totu casulu, dlu dr. Aurel Muresîanu este unulu dintre acei rari bărbaţi ai tinerei nostre ge-neratiuni, pe care posteritatea 'Iu va amenti cu recunoscintia. Posteritatea va sci cum se se pro­nunţia sî asupr'a demnităţii, cu care elu representâ fagîa cu adversarii noştri ori-ce causa romanesca. Noi inse suntemu petrunsi de o bucuria viua, cându — printre grelele sî necurmatele lupte, ce de atâti'a ani le intempina acestu barbatu ca aperatoriu alu unei naţiuni asuprite — potemu înregistra sî o dî de veselia, dîu'a de 9 (21) Octomvre anulu trecuţii, in care sî-a serbatu fericit'a s'a căsătoria cu inte-ligent'a sî simpatic'a d.-ra Elen'a I. D. Popovicîu din Brasîovu, care după studiu mai inaltu de patru ani in Vien'a, absolvâ in ver'a trecuta cursulu de pictura in »Museulu c. r. austriacu de industria artistica« (K. k. Oestereichisches Kunst- Gewerbe-Muzeum)« de acolo. Unei femei cu asemenea edu-catiune superiora, sî inca unei femei iubitore sî cu-noscatore .de arta, cum este d.-s'a, de siguru nu pote se-i lipsesca nici bogatî'a spiritului, nici însu­fleţirea pentru ace'a ce este nobilu sî frumosu, — nu pote se-i lipsesca nimicu din ce'a ce contribue la intemeiarea unei vieţi conjugale fericite. Ce'a ce ne remâne noue se dorimu acestei vrednice parechi este:

Vietîa lunga sî perseverantîa in lupta!

Multe flori. . .

Multe flori resaru sub sare Mândre sî mirosilore, Reversându pe-'ntreg'a lume încântare sî parfume.

Omulu admirându privesce La natur'a ce zimbesce, Si-apoi plinu de incântare Pune mân'a lui pe-o fl6re.

Un'a numai elu poftesce Si la senu-i o lipesce Si 'ncântatu de fericire Eiu î-i dă alui iubire.

Ah ! in lumea 'ntrega fl6re Nu-i ca Tin' de rapitâre, Fericitu cin' te va pune Pe-alu seu pieptu, dulce minune! !

GEORGIU SIMU.

CUGETĂRI DESPRE VALOREA 81 DESVOL-TAREA CARACTERULUI.

(Urmare.)

De cându lumea amorea patriei a fostu unulu din cele mai poterice vehicule, din cei mai eticaci stremuri spre fapte măreţie; ci fâra istoria nu esista patria, nu naţiune, sî deci nu pote fi vorba nice de amdre câtra patria sî naţiune. Bine se ve insemuati acestu adeveru, oh Romani, oh juni romani! . . .

d) Limb'a seu graiulu e midiuloculu de mani-festatiune a spiritului, a vietiei interne sufletesci a omului, midiuloculu admirabile a totu aveutulu spirituale, ce-lu fece sî face genuin omenescu. Cu ajutoriulu limbei licsâmu noţiunile, dându-le o forma sensibila, sî prin împreunarea acestoru forme manii'estâmu iuaf6ra iutrâg'a nostra lume intelec-

| tuala cu iufinit'a ei varietate. Limb'a sî mintea se desvoltara sî se desvolta

pre sine împrumutaţii. Cumu asia? Asia câ lu­crurile din lumea fisica refleetâudu-se in interio-riulu sî asiâ-dîcundu in ogliud'a sufletului nos­tru sî prin organele acestui-a apercependu-se,

! producu in noi semtîemeute sî cugete, cari pre-cumu de o parte ne punu de comuuu in misîcare

I membrele capului, asia de alta parte sternescu in organele ndstre limbali espresiuni seu sunete ar­ticulate sî audîbili. Era apoi aceste, tocmai pentru câ câ sunete cadu sub semturi sî ast'-felu devinu uesce lucruri din impregîurimea omu­lui, inca inriurescu din parte-le asupr'a mintiei sî cugetării, desceptându-o sî impinteuându-o la ac­tivitate.

De sine se intîelege drept'ace'a marea însem­nătate a iuvetîârii limbei sî limbeloru, atâtu câ, instrutneutu pentru câscigarea ideieloru ori pentru comunicarea loru, câtu sî câ midiulocu de des-voltare a poteriloru uostre sufletesci, cumu sî atâtu din punctu-de-vedeie pedagogicii, câtu sî din alu neeesitâtiloru vietîei practice. Anume pracs'a vietîei ce ne spune? Ace'a, câ câte limbe scimu, atâti omeni pretiuimu sî valorâmu,x) sî câ invetîându cutare limba străina, potemu ceti productele literarie sî scientifice din ace'a, sî estumodu potemu cunosce din isvorulu celu mai genuinii sî nefalsificatu spiritulu poporului ce o vorbesce. Pentru ace'a desî trebue se invetiâmu mai antâiu dulcea limba mumesca câ pre cea mai necesaria, sî a cărei iuvetîare desvdlta sî sus-tieue semtîementulu natiuualitâtii: totuşi cunos-ciuti'a cutarei ori cutarei limbe dintre asiâ-uumi-tele limbe universali, de cari trecu: frances'a, ita-lian'a, angles'a sî german'a, are neapăraţii se o impartasiesca instrucţiunea gimnasiale sî de alte grade eleviloru.

Cumu-câ apoi care din memoratele limbe universali ar' fi a se recomanda mai multu tine-

') Cunoscutul", proverbu dlce: „Quot linguas calles, tot homines vales."

©B.C.U. Cluj

104

retului romanii, abia trebue se spuneinu italian'a sî frances'a suntu liinbele duoru naţiuni mari, cari jocara sî jdca rolu principale pe scen'a luniei sî a istoriei universali. Ele suntu dulci sorori ale romauescai, sî coustructiunea loru logica cum si stilulu loru pre câtu precisu pre atâtu usioru sî luminosu sierbesce adi de modelu chiarti sî altoru ginţi nelatine: cu atâtu mai vertosu trebue se ne sîerbesca ndue Romaniloru intru cultivarea sonorei sî armoni6sei udstre liinbe. Pentru veri-ce Romanii, care face pretensiune la cultura, dara alesu pentru unu literatoriu romanii, celu puciuu un'a din ddue e iudispensabda.

Cu privire la propunerea celoru A6ae limbe clasic;; ale auticitatei, precumu se scie, chiaru in dîlele ndstre decurge o lupta apriga iutre realişti sî intre umanişti.

Ce vom dre cei d'autâiu ? Ei sustîenu, că dedrece popdra-le, cari au vorbiţii latin'a sî elen'a, nu mai esista, in aceste limbe nu se mai potu sci lucruri ndue, totu ce s'a scrisu iu limbele cestiuuate fiindu tradusu deja iu varia limbe vie-tiuitdrie, sî deci latin'a sî elea'a nu mai au raţiu­ne de a figură intre midil6cele de educatiune. Realiştii adecă se uita iuainte de tdte la rece-riutiele practice ale vietiei: amesuratu acestei voru iu gimnasiu a impartasî elevului cu prefe-rintia atari cunoscintîe fundamentali, cari mai târdîu completate se-i de mai lesne in mana indemanatâtile necesarie pentru a pote trai iu hune, sî asia dîcuudu pentru a-si pote caseigâ panea de t6te dîlele. Tendinti'a acest'a convine multu materialismului din dîlele nostre, celu ce demulte-ori pana la gretia adora bunurile materiali sî le venddia cu ori-ce pretiu sî in ruptulu capului, de relele cărei venatdrie nu se pote nega ca pati-mesce in mare mesura societatea moderna.

Dincontra umaniştii opinddia, câ problem'a educatiuuei e de a cresce înainte de tote dmeni in accepţiunea cea mai nobila a cuventului, des-fasiorandu din tdte părţile spiritulu eleviloru, sî dandu mersului de desvoltare a mintei, semtie-meuteloru sî voiiutiei loru o direcţiune mai ide-ala-morale; atunci tote cele-alalte privitdrie la traiulu sî fericirea vietiei pameutene li-se voru adauge dresTcumu de sene ').

Fia inse ori-cumu, ace'a nu se pote trage la indoidla, câ umauismulii 'lu-iuaintedîa potericu, ddra mai potericu decâtu ori-care altu ramu de invetîamentu, studiarea sî cundseerea celoru ddue limbe sî a spiritului celoru ddue popdra clasice ale vechimei. Suntu sî voru remane porurea ad­mirate aceste popdra gemene in limbele, iu lite-raturele sî iu altele creatiuui ale loru. In ddue rânduri aventara aceste o buua parte a omeuimei, la inaltîmile civilisatiuuei: odată iu epoc'a de auru a desu memor«teloru popdra, altădată caudu după intunereculu evului mediu la inceputulu celui nou reiuviâ studiulu umanidreloru. Da, mândrulu edi­ficiu alu culturei moderne se basddia sî radîma pe renascerea culturei autice eleno-latiue.

Intr'adeveru ori vomu considera limbele, ori literaturele, ori in fine aialte institutiuni so­ciali ale Eladei sî Romei, tdte le vomu afla pre câtu măreţie p'aci fâra parechia, pre atâtu sî abundanti in momente educative. Câta uaturali-tate sî totodată spiritualitate nu respira p. e. din structur'a elenei, câta abuudantia sî varietate a espresiuniloru ei, câta posibilitate de a reproduce prin ea sî cele mai fine nuantie sî coloriture ale cugeteloru! Facia de acesta intelectualitate a elenei deea latin'a ui-se infacjosiedîa ceva mai in-feridre, mai mesera sî mai puci u variatu 111 for­mele s'ale gramaticali sî sintactice, ea are do alta parte structura mai pucjnu complicata, ordinea concordaiitiei civeiiteloru mai rigordsa, espresiuui mai precise sî mai barbatesci; scurtu: din ea se

| oglindeza voiintî'a de rieru a poporului rege, a poporului scumpii la vorba, carele mai multu

I cugeta sî faceâ decâtu vorbiă („taceâ sî faceâ)", sî carele impartîâ odinidra mandate la tdta lumea cunoscuta pre atunci.

Ce se dîceinu apoi de cuprinsulu sî form'a literatureloru clasice din vorba? Adeverate mine de auru din cele mai opulenţi ale ideieloru su­blimi sî esprese in form'a cea mai frumdsa, estetica sî atragutdria, ni se deschidu iu dîsele literature. Frumosulu cu folositoriulu e intr'insele cu mana maiestra impreunatu. Mari patrioţi, falnici eroi, geniali bărbaţi de stătu ne indeinna in ele la virtuţile iubirei de patria, abnegatiunei, eroismului, laboriositâtii, onestităţii sî a sacrificării pentru totu ce e buuu, onestu sî frumoşii. Ele suntu produetulu unei lumi anca asiâ-dîciiudu junili, vigordse, pline de credintîa sî idealitate. Clasicii vechi, — cari cei autâi au analisatu semtiemen-tele sî pasiunile omenesci, au adunatu sî forniulatu observatiuuile morali asupr'a vietiei, sî au în­cercaţii a dă esplicâri despre diferitele probleme ce iuteresedîa omeuimea, — câ juudti'a sî câ primavdr'a incanta. Pre ei fâşia de prea marea subiectivitate, patimosîa sî parţialitate a mai toţi scrietorii moderni, i destinge simplicitatea, siuceri-tatea, veritatea sî naturalulii. Eca unde diace ra-decin'a sî misteriulu potericului loru efectu asupr'a tinerimei, narea pe calea educatiuuei trebue tie-uuta la iuceputu intr'o atmosfera serina, depăr­tata de luptele sî recasurile de tdte dîlele, sî plina de idealii sî armonia.

Apoi cele-alalte creatiuni in formele statului, societăţii, familiei sî ale gubernării acestor'a la vechii Romani sî Eleni inca suntu iu cea mai mare parte totu atâte emanatiuni uimitdrie ale mintei sî auimei omenesci, la carile generatiunile toturoru tempuriloru voru pote recurge sî voru sî recurge după invetfu salutariu. De ace'a dîceinu iubitei junimi romaue cu barbatulu Horatiu:

. . . Vos esemplaria Graeca (et Latina) Nocturna versate mânu, versate diurna.')

l) Cfr. Evang. Mateiu cap. 6. v. 33. ') Horatius: De arte poetica.

©B.C.U. Cluj

165

Dr. AUREL MURESIANU.

©B.C.U. Cluj

166

înainte sî mai pre susu de câte t6te alte limbe se ne fia inse dulcea limb'a materna. Limb'a precum iu generalitate luandu-se ne arata firea spiretuale-mintale a omului, asia specialiniute in varietăţile sale natiuuali ne descopere geniulu sî caractrulu respectiveloru naţiuni. Dins'a e form'a, uianifestatiunea esterna a cugetării omenesci, totu-de-a-uu'a inse o forma specifica a cutarui sî cu-tarui poporu. Sî intorcundu lucrulu potemu afirmă, că unu poporu in marea familia a omenimei se semte sî esista că naţiune sdu individualitate so­ciale iu prim'a linia priu limb'a s'a uatiunale. „Ea, după cum dîce Heyse, J) că orgaiuilu comunii alu conscientîei a intrega naţiunea, este pentru acest'a elementulu vietîei spirituali, conditiunea vietîei ei, sî că atare posesiunea ei cea mai sânta, cu carea impreuna uatiunalitatea insasi stâ au cade." A vie deci se mai demustrâmu neaparat'a necesitate a iustruirei sî invetîarii lnnbei sî lite-raturei natinnali, ar' insemnâ atât'a, câtu a voii se carâmu apa in Dunăre.

Nu fia drept'ace'a propunerea limbei ma-mesci o seca enumerare de regule gramaticali sî sintactice, sî o îndopare a eleviloru cu de aceste regule; ci instruirea ei dimpreună cu a literaturei natiunali trebue se formedîe unu veliiclu din cele mai potinti intru a plantă sî dadaci in piepturile fragede virtutea iubirei de naţiune sî patria, virtute cu atâtu mai cu grigia de dadacitu, cu câtu ea este mam'a a mai multoru altoru virtuţi. A nu ff (3meni debili, laşi sî negligeuti intru îndeplinirea detorintieloru ndstre, ci dincontra a fi droeui har­nici sî bravi in t6te: ne retîene sî respective ne inde'mna potinte semtîulu desondrei au dincontra alu on6rei, ce am reversă prin portarea udstra asupr'a iubitei ndstre naţiuni.

Preste ace'a cultur'a unui poporu sî civili-satiunea lui fdra fuudamentu natiunale sî fora di­recţiune uatiunale se pdte consideră iu auumitu respectu de stdrpa, asemenandu-se unui pomu, carele iutr'o gradina de varii *rbori fruptiferi uu-mai eln nu ar' produce frupte proprie speciei s'ale. Pre unu atare pomu man'a gradiuariului nu multu lu-va lasă se-si ocupe loculu inzedaru. întocmai sî istori'a va şterge iucurându pre o atare ginte din cartea celoru vii sî va trece preste ea la or-diuea dîlei, că preste un'a, carea cu individuali­tatea s'a nu implenesce nice o misiune in con-certulu natiuniloru.

Din aieptatele cause cultur'a u6stra trebue se proceda in forma, vigtire sî coloritu natiunale. Literatur'a n6stra sî prin ea fiinti'a-ne natiunale trebue se o provedemu iu toţi ramii, in tdte ra-decinele sî fibrele ei cu elemente poporali roma-nesci corespuudîatdrie sângelui nostru sî datatdrie de o forma peculiaria a ndstra, de unu coloritu propriu, sanetosu, verde romanescu. Numai est-modu scientî'a sî civilisatiunea va fi mantuitdri'a sî couservat6ri'a esistintîei ndstre individuali-na-tiunali, pentru care esistentîa individuale lupta

») K. W. L. Heyse : System der Sprachwissenschaft, Berlin 1886, pag. 2—3.

tdte in fire, asîa câtu acesta lupta — darvinic'a. lupta pentru vietîa (struggl for the life^ a spe-

I cieloru sî individîloru — o recundscemu sî in pre potintea ideia a natiunalitătii din tempulu nostru,

I o recundscemu că lege eterna a firei. e) Se atingeinu pe scurtu sî scientîele espe-

i rientîei esterne seu ale corpuriloru. Intre aceste scientîele descriptive, va-se-dîca

cele ce se tîeuu de istori'a naturale, au de obiectu cunoscientî'a corpuriloru seu fiintîeloru organice sî neorganice, aflatorie pe suprafacî'a sî in inte-riorulu globului. De foldsele materiali, ce acesta scientia aduce omenimei, sî deci de necesitatea, că ea se se propună in mesura câtu mai esten-siva sî intensiva, cine s'ar' mai indoi, alesu pri-vindu curentulu positivistu-materialistu alu evului nostru? Interesele materiali jocara sî voru jocâ porurea mare rolu in lume, la iudividi că sî la popdra, sî nu se pdte negă, că bunăstarea dme-niloru aterna intr'o buna-parte de la mesur'a, in care diusii se sciu folosi de poterile sî comorile depuse in natura. Dâmu clara dreptate realistiloru sî tendentîei lorii pana la unu auumitu gradu. Suum cuique.

O propunere a istoriei naturali numai in scopulu sî pentru scopulu materiale alu vietîei ar' fi inse unilaterala. Dincontra propunerea ei, că se fia corespundîatdria recerintîeloru educatiunei, trebue se indestuldsca nu numai mintea scruta-tdria, ci se ajute sî formarea caracterului. Sî cine nu scie, de ce poterice momente sî elemente dis­pune ea spre acdst'a ? !

Natur'a e o carte universale, sî stâ deshisa toturoru, celoru erudiţi că sî celoru neinvetîati. Fiacine pdtc ceti intr'ius'a. Dâns'a, studiata cu atenţiune, nutresce sâmtîemintels religidse-morali, presentâudu-ne ochiloru trupeşei sî sufietesci admi-rabilea multîme sî varietate a fiintîeloru din uni-versu, cari tdte stau intr'o sî mai admirabile ar­monia sî legătura intre sene, cumu sî in legătura căuşele cu o suprema sî necuprinsa potere crea-tdria, care tbte aceste creaudu-le le sustîene sî guberna cu nemărginita intieleptiune. Observatoriu de totu superficiale au sufletesce orbitu trebue se fia acel'a, carele nu vede acest'a. Dincontra cei mai geniali scrutători ai naturei, precum unu Kopernik sî Keppler, unu Leibnitz, Newtou sî alţii o suta sî o miia, au fostu dmeni cu credintîa viua iu divinitate-

(Va urma.) Dr . Gr . Si lasî .

Sosire si plecare. Ori cându veniă, pareâ chipulu ei draga, Ca primulu verde din păduri de fagu. Sî ce-mi vorbiâ, trecea in alu meu senu, Ca primulu primaverei cântecu linu. Er' cându faceâ cu mân'a bunu remasu, Bateâ parc'-alu junettei ultimu ceasu.

(Nicol. Leman.) JOSIF PoPESCU. " •« -©- .^• j j^* -» -

©B.C.U. Cluj

167

I N E L D L U. — Novela. —

Erâ pe vremea lânariiloru. Nu este tocmai asia de demultu, nici unu vdcu de omu macaru sî totuşi, cum s'au schinibatu lucrurile de par' tâ nici u'au mai fostu.

Pe o pdrta mare cu ddue aripi prinse de doi stâlpi mari zidiţi din pdtra, intrai iu curte, spre drept'a porţii erâ unu plopu inaltu, inaltu, de te luau ainetîeli câudu te uitai de josu iu susu spre verfulu lui.

Fusese sî in steug'a unu plopu, după cum i spunea coconulu Stefanu lâuariuiu, stapţjuulu acestei mosîi, dar' acelu plopu nu crescuse asia de mare •câ socîulu seu, perise intr'o udpte vifordsa iu care unu vârtejit 'Iu scosese din rădăcina.

Cum intrai pe porta aveai o privelişte mi­nunata, câ-eî erai cu faşî'a nu numai spre curtea

•cea larga, spre grădinile cele desfătate, spre sîut'a «ea mardtîa sî spre cas'a cea curatica, ci sî spre pareulu vijaitoriu, care curgea la pdlele uuei li-"vedi acoperite cu ierba verde câ smaraldulu sî preserata cu floricele dragalasîa, sî iuca spre de-lurile iucântatdre sî spre munţii maiestosi, care tîeruuireâu spre fundu lânari'a dnului Stefanu ; er' •deca tî-se intemplâ, stându colo la porta cu facî'a spre ddluri sî munţi, se scoţi unu strigatu de d6ua silabe, tata, mama, lele, draga ori asia ceva, re-sunetuln deluriloru 'ti repeta vorb'a, incâtu credeai •câ de buua-sema te ingânâ cinev'a.

Erâ dara unu locu miuunatu pe care asîe-dîase domnulu Stefanu lânari'a s'a.

Intrâudu pe porta sî vrendu se mergi in curte trebuiai se treci pe unu gangu alcatuitu din uisce zăbrele frumoşii vapsite cu galbânu, rosîu sî albastru, la verfu ascutîte câ nisce sulitle. Aceste zăbrele prejmuiâu cele ddue grădini de pe mosîe, un'a de dinaintea caseloru, alt'a de diuaintea sîurei. De pe gangu dedeâi iu cui tea cea mare

La largulu curţii spre drdnt'a erâ uuu res-logu, asîedîatu acolo pentru câ mocanii, cându veniâu câlari la lânarie se-si lege caii de reslogu, er' nu de ulocele gradinei. In mijloculu curţii ; steteâu trei meri stufoşi sî răspândeau o plăcuta | umbra in dîlele cele pîcldse, er' tbmu'a faceâu nisce mere mv'stdse, de credeai câ beai unu pâharu de vinu bunu, cându mâncăi vre-uu'a din ele. I Spre drept'a dela dîsii meri erau casele, spre stâug'a sîur'a cea mare, iu faci'a dinspre fundu se vedea unu prundu cu pietrii mari auume aduse acolo, pentru a-se iutinde sî usca pe ele lan'a cea spălata, dr' in capulu prundului, lângă pârău, erau crepurile in care se asîedîâu cosîurile de se spalâ lân'a cea usucdsa in ele.

De ce'alalta parte a pareu'.ui mai erâ o dersta •cu „vuitori" cu cosîu „ba chiar' cu unu valu." Pe astea nu le potemu descrie acum, fiendu-câ nu voimu se ve mişcamu de lângă sîura, unde se iu-<cepe istori'a ndstra.

Sîur'a erâ de lemnu, lata câ de vre-o ddue-dîeci sî patru, afunda câ de vre-o optuspredîece stângeni, er' de inalta erâ cum se cerea se fia, sî avea unu copensîn de sîndila. Odiniora acesta sîura fusese despărţita in d6ue, o parte pentru lâna, alt'a pentru bucate de câmpu. Chiar' sî acum mai avea ddue parti mari cu ddua aripi, dar' bu­catele perisera cu totulu din sîura, facundu locu lânei, care se resfatîâ acum priu tdte unghiurile de josu până susu sî umplea aprdpe tdta sîur'a, intru câtu adecă uu erâ cuprinsa de lucratdre, de lucratori sî apoi de uneltele, care trebuiescu in o lânarie cum se cade.

Suntemu in driculu verei, cându spalatulu sî scarmânatulu lânei este in fldrea ei.

Desu de demiudtîa — abia a peritu cloşc'a cu pii in departatulu coltîu alu resaritului de pe bdlt'a azuria a ceriului — luceferulu de deminetîa sclipesce inca, er' lun'a s'a pornitu iu lupta cu sorele celu ascunsu inse, dar' totuşi deja destulu de poternicu pentru a scote o rosîetîa nefirdsca pe disculu mohorîtu alu lunei.

Aerulu este recdre, ba pişcă chiar' de sî suntemu iu lun'a lui cuptoriu, dar' desu de demi­netîa iuaiute de a resarl sdrele sî printre munţi se resemte o recela despre care acel'a, care nu s'a sculatu uici odată asia de vreme, nici nu scie uimicu.

Badea Mihaiu inse basangîulu î-lu resemte sî se tredîesce din somnu. 'Si freca ochii, casca uu'a din resputeri sî cu sgomotu, apoi frigulu de-miuetîei spunâudu-i câ sorele sta se resara, se scdla de pe straiulu seu din sîandramaua cea de lângă pareu.

După ce s'a sculatu, î-si vgrâ degetulu celu micu de la mân'a stenga iu urechi'a cea steug'a sî-si destupa audîulu; erâ puciuu câni mândru de ace'a urechia, badea Mihaiu sî i-se pareâ, câ deca-si veriâ degetulu in ea sî-lu iuverteâ de vre-o ddue ori. audîâ mai b ne.

Apoi arunca ochii preste pruudu, câ se veda deca lân'a cea spălata asîedîata acolo totu gra-medi, gramedi pentru a fi intinsa sî uscata preste dî, erâ neatinsa Erâ datori'a lui badea Mihaiu se pazesca ace'a lâna, de-ace'a dormiâ lâuga ea sî avea dreptu ajutoriu unu câne mare cu nu­mele Griveiu.

Nu vedîu nici o nerenduiela prin gramadîle de lâna deci potii se casce iuca odată in tdta ticn'a, apoi se intiuse de-i trosniră tdte inchia-turile dselori1, 'si mai freca pucinu ochii, apoi se intdrse spre pareu unde se spelâ pe ochi, î-si clăti gur'a sî-si şterse nasulu Acum erâ gafa sî poteâ se-si implenesca cea de antâia sî cea mai mare datorie de preste dî.

Cu faci'a spre resaritu î-si făcu de trei-ori sfâut'a cruce sî rosti uuu tatalu nostru.

Acesta datorie împlinita, dete unu chiotu prelungitu la care soşia-s'a lelea Chiva se cobora din podulu cu fenu, in care dormiâ împreuna cu surata-s'a Reveic'a, nevest'a lui Ghitîa alu doilea basangîu, caie sî ea se cobora pucinu după dens'a

©B.C.U. Cluj

108

Muierile mergeau sî ele la pareu de se spe-lâu pe ochi sî-si rosteau rogatiuuea apoi stringoâu asternutulu omeniloru.

Badea Mihaiu intru ace'a plecase spre port'a cea mare sî trecându iu dreptulu şandramalei din gradiua, deduse iuca unu chiotu de sculase pe fer-tatu-seu Ghitia si-apoi i spusese se deschidă sîur'a.

Ghiti'a se grăbi a se scula sî elu sî a-si vedea de treba, 6r' badea Mihaiu merse de deschise port'a cea mare, câ se pota intrâ^pe ea lucratorele sîru grămada. Dup*a* ace'a deschise sî portitî'a pentru lumea mai de „Ddmne • ajuta" sî fiendu-câ badea Mihaiu se numerâ pe sine insusi intre omenii cei mai cum se cade sî de „-Domne ajuta,« mi întră BÎ nu esiâ nicî-odata pe port'a cea mare. ci totu-de-a-un'a pe portitut.

Câ in t6te demiuetîle asîa sî astadi se puse | in pragulu portitîei sî arunca o privire in susu apoi alt'a in josu, apoi erasi un:a in susu sî acuşi mai luă ochii de aici de unde avea se vina toiuln lucratdreloru.

Griveiu, cânele celu mare sî tiocosu, care-lu urmariâ pretutindeni, stetea sî elu cu privirea j aţintita spre resaritu. totu câ sî stapenu-seu.

De-odata miutosulu dobitocii ineepu se dee din edda, er' preste facî'a cea sbârcita a lui badea Mihaiu trecu câ o raza de lumina.

Acesta lumina nu eră o raza din s6rele, care tocmai acum steteâ se se avânte de din dosulu muntîloru, ci eră. o lumina isvorita chiar' din iuim'a omului cu facî'a cea sbârcita.

Veniâ fiie'a Marii Luichi, o fetitîa de vre-o sîesespredîece, sîeptespredîeee ani, veniâ cu paşi legănaţi sî atâtu erâ de dragalasîa, incâtu chiar' vederea ei produsese acelu efectu de plăcere pe care l'am observatu la cânele Griveiu sî la ba-sangîulu badea Mihaiu.

Fetitî'a erâ imbracata câ tote fetele care veniâu la „lâna," adecă porta unu „androcu" de lâna, o iia de pânza cusuta cu puiu negrii sî roşii, er' capulu i erâ invelitu cu o cârpa care avea flori roşii iu câmpu albastru sî care erâ trasa pucinu preste ochi de-i umbrea fruntea.

Portulu ei celu simplu erâ de tdta curatîeni'a, pitiornsîele ei cele descultîe de t6ta delicatetî'a, totu asemenea sî manile ei, de si pârlite de sare sî muncite, aretâu bine ingrigite. Apoi faci'a ei erâ câ sî cându ar' fi fostu scrisa, atâtu erâ de fiuniosa. Avea nisce ochi mari sî tainici, o gu-ritîa câ de garofitîa, cu unu zimhetu invioratoriu pe buze sî cu nisce dinţi albi lucii sî bine asîe-dîati, de credeai câ suntu nisce adeverati mar-garitari prinşi in margeann.

Cându te uitai le ea pare câ-'ti cresceâ inim'a, er' cându te gândiâi la seraci'a ei, pare câ tî-se stnngeâ de unu amaru nespusu.

„Buna deminetî'a neică Mihaiu," dîse fet'a din depărtare, cum zerise pe basangîu, sî glasulu ei 'ti amintea viersulu privighetoarei.

„Buna demindtî'a Tîco," respunse nenea Mi­haiu. er' Griveiu dete sî mai tare din cdda sî merse spre feta, care-lu mângâia cu mân'a.

Tîc'a Marii Luichii intră pe pdrt'a cea mare sî inaintâ in susu pe gangulu celu formatu din gradelele gradinei.

Sorele tocmai iu ace'a clipela 'si scdse o margine luiniuosa de după munţii resaritului sî radîele, care porniâu diu ace'a margine iuflacarara gangulu cu o lumina dauna, impestritîata de um­brele cele lungi ale giadeleloru, a fetitiei sî a cânelui, care mergea sarindu iuaintea Tichei.

Lelea Chiva soci'a lui nenea Mihaiu sî cu lelea Trina uevest'a lui Ghitîa, cum vedîusera câ usîle sîurei erau deschise alergaseră iute câ se nu vina cmev'a sî se alega lân'a.

„Buna deminetî'a," le dîse Tîc'a sosindu totu-odata cu ele iuaintea sîurei.

»Multîamimu Tîcutîa," respunsera femeile sî intrară cu ea împreuna.

„Lâna uu-i iertatu se-ti i-ai, până nu va veni coconulu Gligore, dîse lelea Chiva.

,.Sciu" respunse Tîc'a sî luă o matura câ se curatiesca loculu unde siedeâ in strunga.

Pana va isprăvi cu acesta treba, sî până se voru ?dunâ mai multe fete sî muieri, sî se va coborî domnulu Gligore din cas'a „domnului," se facemu mai de aprbpe cunoscintîa cu interiorulu bîurei.

Intrarea cea obicinuita erâ pe p6rta diuspre „pruudu." T6ta dîu'a cele ddue aripi mari ale porţii erau date de paretii sîurii, sî proptite prin nesce lăstari infipti in pamentu. Odinidra erau nesce zevdre de lemnu, care tîeneâu aripile porţii strinse de paretii sîurii, dar' nemilos'a vreme le stricase sî „domnulu" nu mai voise se le facă • la locu, dîcundu câ-su buni sî lăstarii.

De-asupr'a porţii prinse cu unu lantîu po-ternicu de griud'a'de susu sî redicata la capetulu mai subtîre cu o frânghia legata de grinda, ste­teâ perghi'a cea mare, destinata a tieueâ canta-riulu, in care se redicâ azacii de lâna câ se li-se constate greutatea. Dela usîa spre steug'a ştateâ aternatu cantariulu celu mare, care redicâ 300 de ocale, lângă elu unulu mai mititelu, er' scâuduriie paretiloru atâtu aici câtu sî spre drept'a usîei unde erâ mes'a de socotitu a „domnului," erau scrisi cu totu feliulu de nume, a cocouasiloru, a prietiniloru acestor'a ba riâua sî a basangiiloru. Intr'unu coltî» ascuusu se vedeau chiar* literile T. M. L. pe care inse nu le zugrăvise Tîca Marii Luichii, dupa-cum ar' crede cetitorii, câ-ci serman'a nu sciâ carte, ci le scrisese cinev'a, care totu la dâiis'a se gândia, cându nu erâ de fâşia, er' cându erâ de fagia nu-si mai luâ ochii de pe ea. Cine va fi fostu acelu scriitoriu? Nimeni nu o scia, câ-ci nimeui nu băgase iu s6ma acele litere.

In gur'a sîurei afara de mas'a la care so­cotea domnulu, nu erâ nimicii, er' iu fundu, dreptu cu p6rt'a erâ podisîorulu, cu schel'a de berne, unde se legau sacii in care se turna lân'a de pe podisîoru, suita acolo cându erâ gafa de batutu in saci. Podisîorulu in partea s'a spre usie, unde erâ sî schel'a cu sacii aternati, erâ deschisu de

©B.C.U. Cluj

169

poteâi vede de josu totu ce se petrece acolo. In podisîoru nu mergeau de obiceiu decâtu basangii, câ se se arunce iu sacii aternati pentru a bate lân'a iu ei cu pitiorulu sî câte o fata, a d6u'a vatasîoie, care turna cu cosîulu lân'a de batutu in gur'a sacului Câte odată se suia in podisioru sî coconulu Gligore, ajutoriulu domnului, câ-ci de acolo poteâ se se uite preste lucrat6rele, care erau asiediate prin strungi puse de-alungulu sîurei sî for­mând u câ vre-o dîece rânduri cu câte dduedîeci de lueratdre, fete sî femei, in fie-care.

ii. Badea Mihaiu sî cu Ghitfa, basangii n'ar' fi

dîsu nimieu, deca Tîc'a Marii Luichi ar' ti mersu in „gaura" cum se numiâ despartîtur'a sîurei. in care se tîeneâ lân'a cea spălata sî uscata, dar' nealesa sî uepeptenata iuca, deca ar' fi mersu dîcemu sî si-ar' fi alesu cele mai frumose ,,lâni" clin care ar' ti potutu sc6te mai mul tu câ treidieci de ocale de lâna lucrata pe dî, nu ar' fi dîsu ba­sangii nimieu, dar' ar' fi strigaţii muierile loru, care sî ele lucrau cu ocaua, după câte ocale de lâna curata sî peptenata, deci deca trebuiau se ascepte lelea Chiva sî lelea Reveica, nici Tîc'a Măriei Luichi nu pote se aibă lâna iuaiutea ei.

Veniâu fetele diu ce totu mai multe sî strun­gile se umpleau sî cu câtu se umpleau mai multu cu atât'a se faceâ mai mare larma. Erau sî uuele, care lucrau cu dîu'a, intre astea erau mai autâiu fetitîele, care aduceau lân'a la cele cu „ocaue" apoi fetele cele mai sdravene care spalâu sî uscau lân'a. Astea e:âu puse s^b comand'a lui badea Mihaiu sî se apucaseră de lucru, incarcându unele carulu cu lân'a iisucdsa, altele tragându-lu la cre-puri sî desîertându lân'a in ele, unde altele o in-muiâu cu peti6rele.

Fetele de prin strungi deveniâu diu ce totu mai nerabdat(5re vedîându câ le trece vremea fâra lucru sî prin urmare fâra plata.

Coconulu Gligore se iutârdîase câ nicî-odata. „De alta-data se scula înaintea nostra coconasîulu Gligore, ce-o fi aveudu astadi, dîse lelea Chiva câtra sogîa-s'a Reveica?"

„Eta câ in locu-i vine coconasîulu Pavelu," respunse Reveic'a. „Atîne-te acum se vedi, ce mai lâna va capetâ Tîc'a Măriei Luichi."

„Taci," sîopti Chiv'a punendu-si degetulu pe buze, câ-cî acel'a pe care Reveic'a-lu numise co­conasîulu Pavelu, se apropia de ele.

Cine erâ acestu nou personagiu, de care n'am pomenitu nimieu pana acum?

Ci, câ erâ unu baetiandru câ de vre-o sîepte-spredîece, optspredîece aui, frumusîelu, voinicelu, cu mustetîele miginde, cu ochi lucitori, cu peru buclatu, cu unu zimbetu fericitu pe buze sî cu unu surisu fraucu, care-ti aretâ doue sîruri de dinţi frumoşi in gura.

Coconasîulu Pavelu nu se tîeneâ de lânarle sî totuşi, se tîeneâ de ea, elu petrecea numai vre-o d6ue luni pe acolo, cându nu erâ scCla la orasîu, cu unu cuveutu erâ studentu, fiulu coconului Stefanu.

„Cocouasîule," strigară fetele, cele care se asîedîasera prin strungi sî care asceptâu cu doue rânduri de costuri lângă ele, cu pepteuulu pusu la îndemâna, dar' cu manile in pole, asceptâu dîcemu, câ se le aducă lâna, sî se se apuce de lucru se le sporesca ocalele. „Coconasîule," stri­gară ele, „slobodi pe baete in gaura."

Pavelu veniâ cu o nuelutîa iu mâna, cu care respicându aerulu, scotea o siueratura destulu de petrundîatore.

Cum puse petiorulu pe pragulu sîurii, ochii lui mei'sera dreptu la strung'a de lângă paretii din drâpt'a, 6r' acolo se opriră iu fruntea strungii unde sîedeâ Tîc'a Marii Luichi strigându sî ea : „lâna coconasîule."

Pavelu zimbi, se iurosi puţinii apoi dîse câtra fetitîele, care stăteau gafa cu cosîurile pe umeri: „duceţi lâna prin strungi."

Fetitîele porniră t6te de odată. Pavela câ sî cându ar' fi voitu se vâda de bun'a reuduela, merse după ele in gaura sî le puse lân'a in cosîu de sî ast'a ar' fi fosta treb'a Susanei. Dar' dâns'a erâ femeia istetîa sî iscusita. Nu se împotrivi coconasîului, ba vedîându câ umpluse unu cosîu cu lânurile cele mai alese, dîse câtra fetisîor'a, care ave se duca acelu cosîu, se merga cu elu dreptu la Tîc'a Marii Luichi.

Coconasîulu Pavelu multîumi Susanei cu o clintite de ochi, apoi o lasâ se-si reie fuuctiunile, adecă se imparta dens'a lân"a după cum credea câ este mai dreptu.

Sî aici dreptatea mergea după simpatii sî antipatii, ©V astea se câscigâu, câ sî in lumea cea mare, mai priu plocone mai prin faţîarire, ori prin ajutoriulu nemuriloru sî asîa mai departe.

Lui Pavelu puţinu i pasa, deca Susau'a va mânui ori nu cumpen'a dreptăţii. Nu-i pasa, de 6re-ce elu insusi nu se servise de ea, Dar' nici nu se gândea la asemenea lucru, câ-cî erâ ingri-gîatu câ Tîc'a se capete lâna alesă de densulu; de-ace'a urmări pe fetisîora câ se vâda, deca mergea cu cosîulu acolo, unde i-se spusese câ se-lu duca.

Fetisîor'a firesce câ indepliul porunc'a ce primise sî desîertâ dinaintea Tîchei nisce lânuri, care erau asîa de curate de turiţîa sî scaietî, incâtu fet'a cea protegiata n'aveâ decâtu se le mai alâga puţinii, se deosebesca „tîgai'a de stogosa" sî poteâ se le „sdrobonâsca" pe peptenu apoi se le închege frumusîelu sî se formeze nu numai frumose dara sî multe peptenaturi."

Nu seim deca Tîc'a observase de unde-i veniâ tainiculu ajutoriu, ea priu nici unu semnu nu dete pe facîa, câ ar' sci cev'a despre părtinirea coconasîului, ci -sî vedîu de lucru cu atât'a sir-guintîa incâtu nici nu-si redicâ ochii de pe manile s'ale ocupate cu alegerea lânei.

Reveic'a nevâst'a basangîului George vedîuse inse sî intîelesese t6te. Erâ cu atâtu mai necagita, fiindu-câ densei fetisîCrele uu-i adusese iuca nici o lâna.

©B.C.U. Cluj

170

„Ce feliu de rânduiâla mai este sî ast'a" dîse ea câtra cocouasîulu Gligore, care tocmai atunci sosiâ, cu ochii câm umflaţi, dar' veniâ pri-pitu sî cu unu aeru de mare importantîa. „Ce se tia?" cu aceste vorbe pronuuciate iu modu destulu de tifnosu, se oprise dinaintea Reveichi, care sîedeâ la cap'ilu struugei de lângă usîe.

„Apoi de, coconasîule... făcu Reveic'a cam încurcata, câ-cî sciâ câ Gligore se faceâ para sî focu, câudu cârtea cinev'a impotriv'a rândului, „dîceâm, c a . . . câ . . . ar* fi mai bine, câ se pu­neţi pe Tîc'a Marii Luichi in podisîoru cu dîu'a, se dee lâna iu sacu.

„Sî de ce?" o întrerupse Gligore, „'ti temi pe barbatu-teu de Măria Grecu, care-i da acum lâna '.i sacu.

„Ba nu coconasîule, Măria Grecu e frumosica sî ea nici vorba . . . " la aceste cuvinte Reveic'a aruncă o privire de pe sub sprâncene asupr'a lui Gligore, care resucindu-si mustetiele se faceâ, câ se uita in alta parte.

„Dar' . . . ." relua interlocutorea lui, „Tîc'a Marii Luichi este sî mai frumosa. Cându e vorb'a de temutu, mai curându l'asîu teme pe George alu meu de Tîc'a decâtu de Marfa, dar' sciu câ nici un'a, nici alfa nu au ochi pentru uuu omu cu muiere."

„Pe Mari'a Grecu u'o mutu din podisîoru!..." dîse Gligore hotarîtu."

„D'apoi nici nu dîcu se-o muţi de-acolo, dar' se-i dai de sdcîa pe Tîc'a, câ-ci. . ."

„Ce, câ-cî...?" „Coconasiulu Pavelu i trimite totu lâna alâsa

sî ntiue ne lasă numai floce." Gligore nu dîse nimicii ci porni de-acolo,

cautâudu cu ochii pe Pavelu, fîiulu stăpânului seu. Acest'a, dupa-ce se asigurase câ Tîc'a Marii Luichii va avea totu lân'a al6sa, urcase scar'a cea aprtfpe perpendiculara, care ducea in podisîoru sî se pu­sese ia capetulu ei in gur'a podisîorului, de unde priviâ cu dragu la fetele sirguiWre, dar' mai cu dragu la un'a din ele.

Seim noi acum la care. Câ sî pentru a iuti bătăile de inima ale te­

norului studentu, fetele se porniră a cânta cu vo­cile loru argintîe sî cu f6rte corecta intonatiuue:

Ah, mi-e doru mi-e doru de tine. Angerasîu cu dulci lumine.

Pavelu se spriginf de bârn'a, care sustîeneâ grindîle podisîorului sî numai din cându î-sî clă­tind capulu, tradându ast'feiiu fâra de v6ia adenc'a emotiune, de 'care eră cuprinsu sufletulu seu. Din cându in cându o oftare nevolantara î-i largeâ pieptulu.

Gligore surprindîendu-lu in acâsta disposi-tiune melancolica'si dîse: „Are dreptate Reveic'a trebue se-i trimitemu pe Tîc'a in podu, se fia mai aprdpe de ea." Apoi adause cu glasu resunatoriu:

„Tîc'a Marii Luchii!" „Poftimu coceme Gligore?" respunse f6t'a

redicându ochii la elu.

„A venitu scrisore dela Vien'a, câ lasamu prea multa turitîa in lâna" continua Gligore. Trebue s'o luamu mai bine priu mâni, pâua nu o puuemu in saci sî m'am gânditu se-te făcu aju-t6rea Măriei." . . .

Tdte fetele priviâu cu juidu la Tîc'a Marii Luichi, care se inrosîse de plăcere, câ-cî ast'a erâ o înaintare ne mai pomenita. O fata de sîesespre-dîece, sîeptespredîece ani numai, puse in podisîoru cu o plata de uuu fiorinu pe dî! Ba dîeu, lumea se stricase de totu.

„Se vede, câ domuulu Stefanu edusu la Becîu," î-si sîopteâu fetele, dar' nici un'a nu avu indras-nâla de a cârti impotriv'a poruncei coconului Gli­gore, care strigase cu glasu resunatoriu „Scola Tîco sî du-te iu podisîoru."

Pe cându Tîc'a Marii Luichii se urca in podisîoru, fetele intonară cânteculu:

Pasere galbena 'n eîocu De mi-ai cântă de norocu.

Lui Pavelu inse î-i tâcaiâ inim'a de para câ voia se-i spargă cosîulu peptului.

(Va urmă.)

U L T I M U L U D O R U alu poetului

Micha i lu Eminesca *)

Er' cându voiu fi pamentu, In liniscea serii Sapatî-mi unu mormSntu La marginea marii.

Nu voiu sicriu bogatu Podobe sî flamuri, Ci-mi impletiti unu patu Din veştede ramuri,

Se-mi fie somnulu linu Sî codrulu apr6pe, Se am unu ceriu seninu Pe-adencele ape.

S'audu cum blânde cadu Isvorele intr'un'a Pe verfuri lungi de bradu Alunece lun'a.

Sî cum n'oiu suferi De-atuncia 'nainte, Cu flori m'oru troeni Aduceri aminte.

Sî cum va incetâ Alu inimei sbucTumu, Ce dulce-mi va suna Cântarea de bucîumu.

Voru arde 'n prejm'a mea Luminile in deluri, Isbindu s'oru framentâ Eternele valuri.

Sî nime 'n urm'a mea Nu-mi plângă la crescetu, Ci codrulu ventu se dea FrundîsTului vescedu.

S'audu pe valuri ventu, Luceferii de focu _ Din munte talang'a, Privioru din cetini De asupra-mi teiulu sfântu Mormentu far' de norocu Se-'si scuture creng'a. Sî fâra prietini.

*) Vedi la Diverse in Cronica.

©B.C.U. Cluj

171

CANTARETTA. — Novela. —

II. „Eu credu ea ran'a nu-i absolutu omoiitore,"

dîse consilieiiiilu de mediciua Lauge după primele | salutari; „lovitur'a se pare a fi fostu cam nesi- i gura. Ea sî-a venitu era la siue sî e biue, afara de slabitiunea causata prin pierderea a multu sânge, de perieolu ueci vorba, celu puciiiu la mo- j mentu."

„Me bucura" respunse consilieiiiilu de co-merciu luanda cu intimitate bra ciulii medicului; "te insociescu pe stradele ce ducu la curte; dar' spu­ne-mi, pentru D.-dîeu cev'a mai de-apr6pe istori'a ast'a câci dîeu di' felin nu se pote afla cum s'a întâmplaţii. „

„Me potu jurlâ," respunse mediculu, „câ in treg'a istor;a e inveluita intr'o uegura iufricosîata. De abia adormisem! sî vine Ionu de me scola dicundu-mi, câ me cbiama la unu bolnavii fOrta periculoşii. Me imbracu repede, iesu cu graba sî aflu iu tinda o copila palida sî tremurânda, care 'mi sîoptl asia de incetu, incâtu abia potiii audî, câ se iâu sî bandaje cu mine. Acest'a deja me surprinse: me aruncu in trăsura, dîeu palidei co­pile se sîeda pe capra cu Ionu, câ se-i arete dru-mulu sî ue ducemu până la Lindeudorf. Me dau josu dinaintea unei case mici sî intrebu pre copila câ cine-i bolnavulu?"

„I-mi potu inebipui, cum te-au surprinşii." „Cum amu fostu surprinsu cându audii, câ

este signorin'a Biauett'a! O cunosceâm numai de la teatru, o vedîusemu abie de doue s6u de trei ori, dara modulu misterioşii, cum am fostu cbiematu, baudajulu ce aveam se iau cu miue 'ti marturisescu, me interesa multu, a afîâ câ ce s'a intemplatu câutaretîei. Me şuii susu pe uisce trepte scurte de-a lungulu uuui vestibulu âugustu. Copil'a merse înainte, me făcu se asceptu câte-va minute in intunerecu sî-mi veui iuaiute după ace'a plângeudu sî sî mai palida decâtu mai înainte."

„Poftesce, intra d.-le doctoru" dîse ea, „ah! veţi fi venitu pr6 târdîu, dintr'ast'a nu mai scapă ea." „Intraiu sî o privelişte fiorosa mi se iufacîsîâ."

Dusu pe gânduri sî posomorîtu tăcu consi-lieriulu de medicina; se pareâ, câ in sufletulu lui se indâsa unu tablou, de care in zadaru cerca se scape.

„Da, ce ai vediutu?" intrebâ calauzulu su-peratu de acesta intrerumpere. „D6ra n'ai de gâudu se me laşi cu gur'a căscata iu midîloculu drumului?"

„Multe amu petrecuţii in vietl'a mea," pro-urmâ mediculu, dupa-ce se reculese, „multe lucruri infioratore sî inspaimentatdrie, dara nemicu nu m'a sguduitu asia, câ priveliscea ace'a. In o odaia slabu luminata jaceâ pe o sofa o tenera femeia palida, înaintea ei ingenunchiâ o betrâna servi-t6ria si-i tîeiieâ o batista pe anima. Me apropiu, albu sî impetritu câ unu bustu aternâ iudereptu

capulu murindei peru-i negru, ce unduia in josu, negrele gene sî spriucene a inchisiloru ochi faceâu unu teribilu contrastu cu lucind'a pal6re a fruntei, feşîei sî a frumosului grumazii. Vestmintele-i albe sî incretîte, cari sigurii câ faceâu parte din cos-tumulu eu masca, erau scăldate iu sânge, sânge erâ pre podele sî siroiulu rosîu pareâ câ isvoreoce din anim'a care palpita in dreptulu frageda a câu­taretîei Bianett'a."

„Of, D.-dîeule, cum me iuduiosî6za acest'a!" dîse consilieriulu de comerciu duioşii sî seose o batista lunga de metasa cu care 'si şterse lacre-mile. „Chiar' asia jaceâ câ in Dominec'a trecuta in oper'a Othello, cându representase pe Desde-mon'a. Chiar' atunci erâ efectulu asia de teribilu adeveratu sî in realitate grozavu, incâtu credeai câ arapulu a instiletatu-o intr'adeveru sî acum'a eta cft-i realitate! Oh! cum me induiosî6za acest'a!"

„Nu te-am rogatu se nu te emotiouezi preste mesara?" 'Iu iutrerupse mediculu. „Vrei numai decâtu se te inbolnavesci ?"

„Ai dreptate" dîse consilieriulu de comerciu Bolnau, ascandîendu repede batist'a in buzunanu ; „Ai dreptate, constituti'a mea nu-mi ierta ase-meui emotiuni. Istorisesce mai departe, eu 6ra voiu numerâ mergându ochiurile de fer6stra la pala-tulu ministeriului de resboiu, acest'a 'mi va domoli multu spiritulu mieu."

„Numera sî de nu-ti va ajuta, apoi se nu­meri sî cele dela renduiu de susu ale palatului."

Betrân'a servitore luâ batist'a la o parte sî uimitu vediui o rana, câ de impunsetura de cutîtu, sî iuca apr6pe de auima. Nu erâ tâmpu de pierdutu cu întrebări, de-sî eram forte curiosu, esaminâi ran'a sî o bandajai. — Banit'a nu. se miţcâ in totu tempulu operaţiei mele sî neci dădu semnu de vietîa, numai, pre cându sondai ran'a, tresari dorerosu. O lasâiu se se odichnâsca sî o observai câ dormiâ."

„Dara n'ai intrebatu copil'a sî pre betrân'a servitore, cine i-a causatu ran'a?"

„'Ti marturisescu sinceru câ unu vechiu amicu, d.-le cousilieriu de comerciu, — dâ, in acelu mo-meutu, candu nu mai avui ce face pentru bolnava le-amu spusu verde sî curatu, câ pâna-ce nu mi-oru spune r6te, nu me voiu ocupa cu dam'a."

„Sî ce dîsera ele? Dâ vorbesce!" „După 11 6re veni eântaretî'a acasă, inso-

şita de o mare masca barbatesca. — La acesta scire trebue se me fi uitatu câm chiorâsîu la ambele femei, câci ele incepura din nou se plângă sî me asigura cu jurăminte straşnice, câ se nu cugetu cev'a reu despre stapân'a loru; ele dîceâu câ din tâmpulu indelungatu de cându o servescu ele, u'a pasîtu neci-odata vre-unu barbatu pragulu casei după 6rele 4 de sera; copil'a, care se părea câ a cetitu romane me asigura chiar' câ signorin'a este nevinovata câ unu ângeru."

„Ast'a o dîeu sî eu," dîse consilieriulu da comerciu sî mişcata incepu se numere ochiurile de ferestra ale palatului, de care se apropiau; „ast'a. o dîeu sî eu, despre Bianett'a nu se pote spune ne-

©B.C.U. Cluj

172

micu reu, ea-i o copila amabila sî evlavids'a sî 6re este ea de vina câ-i frumdsa sî traiesce din cântare?"

„Crede-me," respunse Lange, „noi medicii avemu in ast'feliu de lucruri o norma psichologica positiva. O privire pe liniamentele angeresci a nenorocitei copile me asigură mai multu despre vertutea ei, decâtu tote jurămintele cameriereloru ei. Dar' asculta mai departe: cântaretî'a întră cu necunoscutulu in ace'a odaia sî porunci copilei se 6sa acâst'a inse remase ascultându la usia cu-riosa, ce are se iusemne acâsta visita de nopte ; ea audi o certa apriga intre domn'a ei sî intre unu glasu surdu sî profunda barbatescu portata in limb'a fraucesa. In urma a inceputu signorin'a se plâiga amaru, barbatulu iujură infioratoriu; de-odara audi ea pre domn'a ei tîpâudu grozavu sî ne mai poteudu-se ea tîene de frica deschise cu graba usî'a sî iu momeutulu acel'a trecu masc'a repede pe lângă ea sî prin coridoru spre scări. Ea î-i urmă câtî-va paşi, sî înaintea scariloru audî unu sgomotu grozavii, — elu trebue se fi cadîutu de pe scări josu. De josu se audî o vaietare sî gemete fiordse că dela unulu ce mdre ; ea se spariă sî stătu inlemnita. — Cându se intoruâ ea 6ra-si in odaia află pre eântaretîa inotându iu sânge sî cu ochii iuchisi. — Copil'a nu sciu ce se incepa, apoi tredi pe betrâu'a servitdre, că ddra i-ar' pote ajută du-o-cam-data stăpânei sale, eY ea alergă intr'uuu sufletu la mine câ se-i scapu pe siguoriua dela morte."

„Dă Bianett'a n'a descoperitu inca nemic'a? N'ai intrebatu-o?"

„Eu me duseiu pe locu la politîe sî treziu din somnu pre directoru, — acest'a dădu ordinu pe la «mediu de n6nte, a se face cercetare cu de-a-meruntulu prin oteluri, birturi sî t6te unghiurile orasîului; pe porta n'a esîtu la or'a ace'a nime sî de acii voru fi cercetaţi toţi cu rigorositate. Parti­dele locuitdre in etagiulu de susu, aflara abia atunci cele petrecute, cându politî'a visitâ cas'a; nees-plicabilu este, cum de a scapatu ucigasîuln, căci cadieudu a trebuiţii se se fi ranitu greu, de-6re-ce scările s'au aflatu josu pline de sâuge sî-i f6rte probabilu, cumcâ cadiendu s'a ranitu prin insu-si sti-letulu seu. E mare mirare, cum de a scapatu de-6re-ce usî'a casei erâ inchisa. Bianett'a se trezi pe la 6rele 10 sî directorulu politiei o trecu la protocolu sî ea dîse câ absoluţii nu scie sî nici nu pote combină macaru câ cine ar' pot6 se fia masc'a. Toţi medicii sî chirurgii suntu avisati se dee de scire, daca voru fi chiemati la unu bolnavu ranitu prin cădere seu taietuia de cutîtu, câ dor' asia s'ar' dă mai curundu de urm'a ucigasîului. Astu-feliu stau lucrurile. Dar' asia se traiescu, câ to­tulu î-i inveluitu iutr'unu profu;du secretu pre care câutarâtî'a nu voiesce se-lu descopere, căci Bianett'a nu-i de acelea, ce se lasă insocite acasă de bărbaţi cu totulu necunoscuţi. Asîa se pare câ cugeta sî copil'a ei, care erâ presenta la cercetare sî vedîându câ signorin'a nu voiesce a face nici o descoperire, nu spuse nemicu de c6rt'a audîta, 6v'

mie 'mi arunca o privire rogatdre câ se nu-o tradezu. „Grozava istorie," dîse ea petrecundu-me pâua la scări, „dar' nime 'u lume nu me va iuduplecâ se descoperu cev'a din ce'a, ce signorin'a voiesce câ se remaie secretu." — „Ea 'mi mai descoperi cev'a, prin care tdte ar' pot6 esi la iveda."

„Sî nu s'ar' pote' câ sî eu se aflu ace'a im-pregîurare?" intrebâ consilieriulu de comerciu. „Vedi ddra câtu suntu de agitatu, liuiscesce-me pentru D.-dîeu, câ-ci intr'altu-feliu lesne asîu pot6 se me inboluavescu !"

„Audi Boluati, reculegete, mai traiesce afara de d.-ta sî unu altu Bolnau in orasîu? — Mai exista sî unu altulu pe lume sî unde, spune uude?"

„Afara de mine nu se afla altulu iu orasîu," respunse Bolnau; „cu ocasiunea stramutarei mele aice cu optu aui inaiute, m'am bucuratu multu, câ nu ine numescu Schwartz, Weiss, Braun sâu Meier, Miiller ori Bauer, de-6ra-ce prin identitatea nume-loru se născu multe sî neplăcute confusiiini. In Cassel eram eu uuiculu barbatu iu famili'a ndstra sî altu Bolnau nu se mai află pre pamenttilu lui Dom-uedîeu, d6ra numai fiiulu meu uefericitulu nebunu musicantu, dara de deusulu nu se mai aude nemic'a de cându a trecuţii la Americ'a. Dar' pentru ce te iuteres6za numele meu, domnula doctorii?"

„Apoi dâ, d.-t'a nu poţi fi domnule consilieriu de comerciu, 6ra fiiulu d.-tale se afla la Americ'a. Dar' uita-te câ-su 12 sî unu patrariu, princes'a Sofi'a e bolnava sî eu am iutârdîatu prea multu cu d.-t'a; remâui sanetosu, la revedere."

„Stai locului' dîse Boluau sî-Iu tîenâ cu tarla de mâna spune-mi mai antâiu ce dîse copil'a."

„Fia, inse iâ sdm'a se-ti pui paza de îngră­dire gurei! cuventulu ei ultimii inainte de-a le­şină a fostu „Boluau." /ya Urmâ.)

"E"1 e m. e i 1 e. ( C a r a c t e i ' i s a r e . )

O buna sî modesta femeia totu-de-a-un'a pretîuesce mai multu decâtu un'a frumâsa.

* Femei'a carei'a î-i place a-se ocupa încontinuu cu

ale casei — nici cându nu pote deveni necredintiosa so-şîului seu.

Indispositiunea continua la o femeia este dovâd'a cea mai eclatanta ca nu se afla multTemita cu cerculu in care traiesce sî poftesce consolatori din afora.

* Femeile privescu cu plăcere sî cele mai ridicule fapte

ale n6stre — deca acelea suntu menite a fi n6ue dovedi ale amorului nostru fa<;Ta de ele.

* Ori-câtu de prudenta se devină o femeia la betra-

netîa, bucurosu sT-ar' jertfi prudentî'a daca cu ea de-odata i-ar' trece sî sberciturile faşTei.

* Mai usîoru se pote aperâ virtutea unei femei in

f acî'a barbatîloru, decâtu reputatiunea ei in faşî'a femeiloru.

©B.C.U. Cluj

173

Prob'a de focu. Comedia i u t r ' i m n ac ta

dupa A- KOTZEBUE de IRIN'A SONEA BOGDANU.

Persane le : Clar'a de Hohenstein ) , Margareth'a de Immenthal \ d 6 u e v e d u v e t e u e r e -Cordul'a, camerier'a Clarei. Wallfried, unu api'odu. Cavalerulu Wenzel de Rhingau. Gelasiu, servitoriulu lui. (Actulu se petrece in tempulu cruciadeloru. Scen'a repre-senta unu locu liberu (leschisu) aprope do cetatiui'a Ho­henstein, de a steng'a iiitrarei in sconi o capela mica, in fundulu scenei o fâurisci;, in care in ii 'cursulu scenei prime se vede cinev'a lucrând», a cărei pjrta inse după ace'a se

inchide)

SCEN'A l. Clar'a sî Margareth'a (primblându-se) Cordul'a (după ele.)

C l a r ' a : Pe dinaintea faunsoei miele cai straiai? Ce insemneza acest'a?

M a r g a r e t h'a: Voru ii c iletori. C l a r ' a : Drumulu de tîera duce intr'alta

parte. Mergi Cordula sî te informeza. C o r d u l ' a : (intra in faurisce). Cla r ' a : Dara nu ai observaţii, tu buu'a mea

amica, câ deja la mănăstirea Ursulineloru trebue se abaţi, câ se ajungi la cetatiui'a mea solitara?

M a r g . : Chiar' se iutunecâ, cându sosii eu pre aici; servitoriulu mieu câlâri iuaiute sî eu după densulu plina de doru atîntindu privirea totu in susu spre a vede turnurile cetatiuiei fale.

C l a r ' a : Hoheusteinulu nu se vede înainte de-a esl omulu din pădure.

M a r g . : Sî atunci tî-se pare a-lu vede duplu. C l a r ' a : Ce e dreptu cetatiui'a Rhingau jace

asia de aprope de elu, incâtu tî-se pare câ e redicata in butulu Hoheusteinului, — dar' ea a avutu mai in ainte unu stapenu.

M a r g . : Sî in curendu va deveni era-si sub unu stapenu!?

Clar ' a . Se pate. Marg.: Acest'a a fostu unu „se pote" tare rece.

SCEN'A II. Cordul'a. Cele de mai'nainte.

C o r d . : Ah! Ddmna! Elu a sositu! C l a r ' a : Cine? Cord. . - Cavalerulu Wenzel de Rhingau, caii

lui suntu acei'a. C l a r ' a : Imposibilul Inca eri sera castelulu

intregu erâ intunecosu. Cor d.: Adi uopte a sositu. M a r g . : Mirele? Primesce gratularea mea! C o r d : Acum' josu cu velulu de veduva.

Acum'a in fine era-si vomu ride, vomu cânta sî vomu jocâ iu castelulu Hohenstein. Acest'a veste trebue se o ducu acum'a indata intregu caste­lului. (Ese.)

SCEN'A Ii i .

Clar'a Margareth'a.

M a r g . : Ei bine, Clara, tu ingalbinesci la acâsta veste imbucuratâria ? Mai câ-mi vine a crede, câ tu mai multu eşti spariata, decâtu voiosa?

C l a r ' a : Pentru-ce se ascundu dinaintea t ' a? Eu nu-lu iubescu.

M a r g . : Cine ts-a silitu se-i promiti anim'a sî mân'a ?

C l a r ' a : Ace'a s'a intemplatu numai 6ca asia abia asîu pote se spunu cura? Deja pre atunci

i câudu iuca traiâ sociulu mieu, cavalerulu Wenzel erâ dspele nostru de tote dîlele, sî privirile lui 'mi spuneau adese-on, câ elu ascepta numii mjrtea

| vecinului seu batrânu st mn-bosu, peatru-câ se-si pota da pre facîa dragostea s'a facîa de mine.

M a r g . : Sî dupa-ce vecinulu morbosu mori? C l a r ' a : Atunci elu me asalta cu amorulu

seu. Ce pote im face? Eu eram ce e dreptu o ve­duva bogata, dara alt'cum părăsita de t6ta lumea. —• Elu celu mai poternicu cavaleru in intregu tîâ-nutulu, provocatorii! sî indrasaetîu până la teme-ritatate, castelulu seu de alu mieu asia de a;>rope, incâtu elu pote arunca o sagela in cetatiui'a mea.

M a r g . : Numai saget'a amorului nu? CI a r 'a: Ba elu se lauda cu pergamente vechi,

cari î-i dădeau dreptu la castelulu Hohenstein. Erâ deci lucru periculoşi a-lu respinge.

M a r g . : Spunu unii, câ ar'fi omu frumosu? C l a r ' a : O dâ, e frumosu. M a r g. : Vitezu sî marinimosu. C l a r a : Pote se fia. M a r g . : Ce poteâi asceptâ mai multu? C l a r ' a : Se dîce, câ e unu usiuraticu, îi place

se insîele femei sî apoi le tortureza cu zelotipia. M a r g.: O da, asia* suntu toţi bărbaţii. F6rte

blând! facîa de siue sî f6rte aspri facîa de fe­meile lom.

C 1 a r'a. Asîadara nu eram libera de a alege, sî fiendu-câ anim'a mea erâ inca l ibera—

M a r g . (ou maliţia): Erâ? C l a r ' a : Sî fiendu-câ pre elu inca 'Iu tîâneâ

legaţii unu votu, de-a intrepriude inca o cruciada J inainte de a ne cununa. . . .

Marg..- Asîa tu ai speraţii câ o sabia de saraceni te va scapâ de promisiunea data?

C l a r a : Ba tocmai ace'a nu, — o nu . . . inse precumu de comunu se intempla — cu câtu mai departe punemu dîu'a cununiei, cu atâtu mai usîoru ne dâniu cuventulu da.

M a r g : Primit'a-i adese-ori veste dela elu? C l a r ' a : Nici-odata in doi ani. M a r g . : Nici dela cavaleri, cari se întorceau

câtia casa? C la r ' a : Amesuratu votului seu, elu se lupta

sub nume străinii, sî asîa nu-lu cuuoscu nimene. M a r g . : Tu suspini? Multe te-ar' invidia. C l a r ' a : Da, deca tote ar' fi asîa, precum

fura la plecarea lui ! M a r g . : Ce s'a potutu schimba? Tu ai trăita

câ sî o calugaritîa.

©B.C.U. Cluj

174

C l a r a : Acest'a e adeveratu, inse inimieulu I a fostu intre zidurile mele manastiresci.

M a r g.: Intre cari eu ce e dreptu abia lo-cuiescu de câtev'a 6re; sî totusîu tî-am gâcitu su­gerarea. Junele aprodu.. . .

Clar ' a : Ai gâcitu. Wallfried crescutu de fef ricitulu mieu sociu ca sî fiiulu orfauu aiu amicului seu, mie mi-a fostu unu frate, pâua cându inca tiaiâ binefacatoriulu seu

M a r g.: Sî acum'a? C l a r a : Me iubesce. Marg . : Declaratu-tî'a acest'a? Clara: Ba nu, acest'a nu a indrasnitu se-o facă. M a r g . : De unde scii tu dara? C l a r a : O, Domnedîeule, bine se vede ace'a. M a r g : Ai dreptate. Acest'a a fostu o în­

trebare nebuna. Baremi nu voiu adauge pre a ddu'a : ca rjre lubesci-lu sî tu?

C l a r a : Eu am rogatu pre Domnedîeu, câ se me ferdsca de acest'a.

M a r g . : Mi-se pare inse, câ Domnedîeu nu tî-a ascultaţii rogatiunea!?

C l a r a : Acum'a prcgatescu unu stichariu pentru cea mai de-aprdpe mănăstire.

Marg . : Ace'a nu-ti va ajuta ntmica. Mai bine ']u trimite in tîer'a promisiune), se nu-lu yedi sî o se-lu uiţi.

C l a r a : P6te câ tu nu ai iubitu nici cându? Marg . : Ba sî eu am avutu unu barbatu

betrânu, inse elu a avutu totu-de-a-un'a prudintî'a laudavera de-a nu tîâneâ in castelulu seu pre yre-unu fiiu de ai amiciloru sei.

SCEN'A IV. Gelasiu. Cele de mai 'nainte

Gel.: Fia laudatu patronulu mieu s. Cris-pinu, carele mi-a ajutatu se vedu drasi hornulu castelvlui Hohenstein.

C l a r a : Eca Gelasiu. Marg. (in sine).- Ore nu am mai vedîutu

undev'a aceasta fagîa? C l a r a : Precum audu domnulu teu a sositu? Gel . : Dduedîeci de mile am venitu eri in-

tr'uu'a. Amorulu ni-s'a scoboritu in câlcâie. Caii noştri flamândi abia mai resuflâu, noi insetati sî mereu suspinându, pre cându cocosîulu a cântatu ântai'a-6ra iu castelulu Rhiugau, băturăm la pdrta.

C l a r a : Fâra îndoiala cavalerulu a ispra-vitu mari fapte in Orientu !?

Gel. : Ddmna! De-ai lasă se tragă pielea de pre toţi măgarii din tîânutulu acest'a, totu nu amu ave destulu pergamentu pentru de-a-ne în­semna faptele n6stre.

C l a r a : E lucru sciutu, câ prietinului Ge­lasiu î-i place a-si împlântă dinţii in buc?tura câtu de mare.

Gel.: Despre saraceni nu voiescu a vorbi de locu, câ aceştia suntu unu feliu de omeni, cari nu mai crescu deca i-ai taiatu odată; inse balaurii cari fâsîeiâu pre lângă noi, câ sî pre aici gâscele sî vulturii, cari "sîedeâu pre toţi pomii câ sî pre aici vrabiele

Clara : N'au fostu ranitu vre-odata d.-lu teu? e 1: Taiati sî împuşcaţi suntemu preste

totu trupulu, pielea ndstra este brăzdata câ si pamentulu aratu. Câ noroculu, câ Domnedîeu ne-a scapatu cu fegîele netede.

C l a r a : De buna-sema CavakrnJu va fi fdrte obositu de cale!?

Gel.: Elu este asia de osteniţii, incâtu unu croitorii] Par' potd doboil cu suflarea. Inse dorulu după frumds!a s'a niiresa nu-i dâ pace. Acum'a domnulu mieu se afla in chili'a s'a imbracatu in-tr'unu vestmentu orientalii de metasa. — elu 'mi dîse: — Gelasiu, ridelulu mieu aprodu, mergi de vesteşte sosirea mea.

C l a r a : Mergi sî-i spire, câ sum gat'a a-lu primi cum se cuvine.

Gel.: Se-mi fie iertata mai ântâiu se-mi usîurezu sî inim'a mea, câ-cî amorulu o apesa câ sî una pdtra de m6ra. Ce face bun'a mea Corduia? Mai aduce-si amiute de miculu ei Gelasiu?

C l a r a : In tdta dîu'a a vorbitu despre tine cu castelanulu mieu.

Gel.: Asîa? C l a r a : Sî s'au rogatu impreuna pentru

vidtî'a t'a. Gel : Ei! C l a r a : Ba chiar' sî la mănăstire a trebuita,

se-o petreca intr'unu peregrinagîu alu seu. Gel.: Ace'a fâra îndoiala este fapta creşti»

ndsca sî ddmna de lauda. Deja sfimtîescu in pumnii miei dorulu de-a dâ multîemit'a cuvenita caste­lanului. Me ducu se predau cavalerului salutarea vdstra, apoi indata voiu duce la buze tdte pocalele bine cunoscute din castelulu Hohenstein. (Ese.)

SCEN'A V. Clara. Margaret'a.

C l a r a (după o pausa): Ndpte buna! nobila libertate!

M a r g . : Tu nu te semtîesci câ sî o mirdsa? C l a r a : De-asîu fi singura, m'asîu topi de

superare. Dara presentî'a t'a, — a fostu unu ân-geru bunu acel'a, carele ti-a iuspiratu ide'a de a-me cercetă, sî care te-a intaritu in lung'a sf obositdri'a caletoria.

Marg. : Numii de tl-asîu potd ajută? C l a r a : Cine scie!? Tu iu totu-de-a-un'a ai

fostu o fiintîa istdtîa sî vidia. Marg.: Istetîa sî vidia sum sî acum, inse

ce potu eu, afara de a-ti impleti cunun'a de mirdsa? C la r a : Cu nunt'a nu ne vomu grăbi. Marg. : Va fi bine se câscigamu tempu.

De-lu aflamu cu slabitiuni, 'Iu lasamu in scirea Domnului! Antâiu voiescu a-lu esaminâ din crescetu pana 'n tălpi sî inca asîa pe incetulu fâra se ob­serve elu cev'a. Pdte se-lu sî cunoscu deja.

Ascdpta-lu tu aice, eu me voiu ascunde in desetulu cel'a sî voiu ascultă printre curpeuisîu. (Ese.)

C l a r a : Ah! De asiu fi eu inca asîa de li­bera câ sî ace'a, paserica care cânta in acestu teiu! sî ddca asîu fi — dre remanereasîu? ,ya D r m a \

©B.C.U. Cluj

175

Cronica. — Monumentulu Canonicului Joanu Fekete-Negrutiu — redicatu priu nepoţii re­cunoscători, fraţii Nicolae, Susau'a, Joanu, Einilu sî Josifu in ceineteriulu besericei parochiale gr. cat. din Biasiu de-asupr'a criptei ce pastrâza scum­pele osaminte ale marelui defunctu — s'a des-velitu in 30 n. 1. tr. cu solemnitate rara. — După gevârsîrea sântei liturgie prin trei preoţi sî unu diacouu, preoţii iu vestminte negre sî o multîme imensa de inteligii.ua clericale sî mirena sî po-poru din locu sî gîuru — fiendu sî tergu de tîera io ace'a dî — esirâ in sunetulu campaneloru dela tote besericele sî in cântece armonidse la ceine­teriulu amentitu. Aici înaintea monumentului pom-posu lucraţii din granitu prusescu sî ineuugîuratii cu gratii de fieru batutu, s'a pusu mes'a cu pa-rastasulu adusu pentru surîetulu fericitului in Domnulu. — Printre publiculu asistenţii s'au ve-dîutu toţi canonicii diu locu, canouiculu din Gherl'a dlu Vasilie Popu, numeroşii protopopi, parodii, advocaţi, judi s. a. diu locu sî din mari depăr­tări. — Aici, inaiutea pietrii, s'au cântatu tote cântările inmormentarii, după care a urmatu sfin­ţirea apei cea mica, sî apoi stropirea monumen­tului, care porta inscriptiunea:

J o a n n e s Fekete

Negrutiu Canonicus Lector

27 Jan. 1817—4 Dec. 1888. Er' mai in josu, totu in limb'a latina:

Hoc pro gratitudine ab ejus est nepotibus erectum Dignissimum autem praestat illius vita monumentum.

De-asupr'a platformei acestei'a se afla intr'au-ritu simbolulu celoru trei vertuti: c r e d i n ţ i ' a , s p e r a u t î ' a sî i u b i r e a — cari au caracte-risatu atâtu de distinctivii pre fericitulu in Dom­nulu, până era in ace'sta lume plina de facîarnicia, intriga sî ura.

Sfârsîudu-se sî sfinţirea celui mai frumosu mouumentu din cimiteriulu parochialu, care cu t6te apartinentîele a costatu preste o miia florini, Dlu prof. gimu. Alexiu Viciu cu o voce emoţio­nata tîeuu unu panegiricu tare frumosu, in care mai reamenti odată luptele sî ostenelele, ce Ca-noniculu J. Fekete-Negrutiu le puse pentru be-seric'a s'a, carei'a a servitu cu credintia unu sîru lungu de ani, sî pentru naţiunea sî poporulu seu, pe care din inima a doritu se-lu veda fericitu, scapatu odată din multele necasuri, ce dîlnicu 'Iu .impresora. Marturisescu, ca acesta vorbire a pro­fesorului Viciu a facutu o impresiune adenca iu inimile ascultatoriloru, de pe ale câroru fecîe se reoglindeâ viua dorere, ce o sâmtu pentru pier­derea acestui barbatu biuemeritatu. A fostu do-

rerosu momentulu, câudu dlu profesoru Viciu * citatu sîrele:

„Versa-voru suspine din sufletu ser manii Câ-cT Tu le-ai fostu tata in sfatu sî cuventu ; Uda-voru seracii, uda-voru orfanii Cu lacrimi doiose frumosu-ti mormântul"—

câ-cî iutr'adeveru, aceste cuvinte ale neuitatului Andreiu Muresîauu atâtu de bine se nimerescu la adormitulu cauonicu, cum p6te la uimeai altulu. Câ-cî cine ore a portatu atât'a grigia de sermanii lipsiţi sî de orfani câ Elu a cărui usîa era pu­rurea deschisa pentru ei, sî totu-de-a-un'a era gat'a de a le intinde mâua de ajutoriu in lipse sî suferintie.

La 1 ora d. a. iu casele unui'a dintre ne­poţii, pe care i-a crescutu reposatulu, se dede unu prândiu (pomana) intru ameutirea adormitului, la care au participatu la 50 persane. — Totu atunci au fostu impartasiti sî seracii din locu sî gîuru, cari se adunaseră in unu numeru ueinda-tinatu, poineua: coptura sî bani — spre a-si aduce ei iaca odată a-mente de liberalitatea acelui'a cari totu ce-au avutu sî-au impartîtu cu ei.

Santîrea intru episcopu a P. S. S. Nicolae Popea s'a sevârsîtu in 23 u. 1. tr. cu o deosebita festivitate. Actulu chirotoairei la sevârsîtu Esce-lenti'a S'a dlu arcliiepiscopu sî metropolitu M i r o n u R o m a nu Iu, împreuna cu Preasâuti'a S'a dlu episcopu alu Aradului J o a n u Me t i anii , asistatu de Preacuviosii: archimaudritulu Dr. II a r i o n u P u ş c a r i u , protosincelii F i i a r e t u M u s t a s î N i c a n o r u F r a t e s i u, sî protopresbiterii: Dr. Georgiu P o p o vi ci diu Lugosîu sî Sebastianu O l a r iu din Fagetu.

Festivităţile au decursu in rândulu urma-toriu: — Sâmbăta la 4 6re după am6di vecerni'a cea mica, dimpreună cu polichronele prescrise la reuduial'a sântîrei de episcopu, la S 6re vecerni'a cea mare, liti'a sî utreni'a prescrisa. Dumineca la 9 dre sânt'a liturghia, sub decursulu carei'a s'a seversîtu chirotonirea. — Beseric'a erâ plina de publicu alesu sî f6rte numerosu.

După esîrea diu beserica asesorii consisto-riului din locu sî cei veniţi diu afara, inteligentî'a din Sibiiu sî cea diupregîuni venita se asiste la actulu chirotoairei sub conducerea Preacu-viosiei S'ale, a archimandritului Dr. Ilarionu Puşcariu, s'a preseutatu la noulu episcopii sî l'au felicitaţii, apoi totu in corpore sî totu sub con­ducerea Preacuviosului archimandritu Dr. Ilarionu Puşcariu s'a presentatu la Escelenti'a S'a dlu arclii­episcopu sî metropolitu Mironu Romanulu, cârui'a i-au descoperitu multîamirea besericei pentru in-treveuirea sî conlucrarea, câ actulu acest'a se-si afle acdsta imbucuratore încoronare. De aci apoi s'a presentatu la Preasânti'a S'a Domnulu epis­copu alu Aradului Joauu Metianu, cârui'a asemenea i-au descoperitu multiemirea besericei pentru con­lucrarea de pana acum'a.

Instalarea solemna a noului episcopu in | scaunulu episcopescu alu Caransebesîului se va in-

©B.C.U. Cluj

17G

deplini iu 14 n. 1. c. prin Esceleuti'a S'a dlu archi-episcopu sî metropolitu Miionu Romanulu.

Promovări. Pieacuviosî'a S'a dlu aichiman-dritu Dr. H a r ion u P u ş c ă r i a este instituiţii prin Escelenti'a S'a dlu arcbiepiscopu sî metro-1 olitu Miionu R o m a n u l u de vicaiiu archi-episcopescu, sî Preacuviosî'a S'a dlu Ni c a n o n i F r a t e s î u este instituiţii provisoriu de asesoru referinţe la consistoriulii arcbidiecesanu.

Contele Geza Teleky a fostu denumiţii mi-nisteriu de iuterne alu Ungariei.

Parastasu pentru Barnutiu. La 28 1. tr. se împliniră 2o ani, decându marele barbatu alu na-tiunei sî fiiu alu Selagîului S imeonu Barnu t iu Bi-a datu blândulu seu si.fletu in manile Creato-riului, tocmai cându, veniudu morbosu dela Iaşi. ajunse in satulu seu natalu Bocsîa-româna de lâuga Sîmleu. Românii selageni sî cu acesta ocasiune voiescu se dovedesea, câ ei nu au datu uitării faptele unui barbatu sî fiiu alu natiunei a tatu de meritatu câ Barnutiu. Dreptu ace'a voru serba cu mare pompa la 14 Iulie st. n. iu Boesî'a-ro-mâua unu parastasu solemnii intru amentuea lui. Avemu s] erantîa. câ la acesta solemnitate impor­tanta pentru inţregu neniulu românescu voru asista Românii devotaţi nemului lom sî din cele mai îndepărtate tîeiiuturi ale românim». Totu in ace'asi dî se va încununa din partea mai multoru corporatiuni frumosulu monumeutu renovaţii ce Românii selageni inca la 1878 l'au redicatu ma­relui barbatu

0 carte romana premiata de o societate rusa. Atlamu din gazetele bucuresceiie, câ socie­tatea geografica rusa (secţiunea etnografica) a premiatu oper'a lui E. Simiouescu: „Legende sî cântece poporale culese in Basarabi'a."

Necrologu. Mihaiu Eminescu, illustrulu poetu sî savantulu publiciştii românii, a incetatu din vi6tîa la Bucuresci in !?8 1. tr. n. după lungi sî grele suferintîe. — Stâtulu i-a facutu o inmor-mentare demna; er' amicii sî admiratorii lui făcu collecte pentru de-ai redicâ d6ue monumente pom­pase — unulu iu Bucuresci sî altulu in orasîulu seu natalu Botosîani.

Fiâ-i tîerit'a usîora sî amentirea eterna! Bibl iograf ia . — „Metodic'a scolei popo­

rale" de Dr. Petru Fiposiu profesoru, partea II. speciala, a aparutu in tipografi'a diecesana din Arad. Opulu acest'a este unicu in feliulu seu in literatur'a româna pedagogica; eV numele literarii! pre tereuulu pedagogicii alu dlui autoriu este bine cunoscuţii intre omenii de scola. — Cuprinsulu acestui opu este urmatoriulu: I. Invetîameritulu religîuuei. II. Iiivetîamentiilu intuitivu III. Scrip-tolegi'a. IV. Legeudariulu. V. Invetîamentulu limbei materne. VI. Socdt'a. VII. Geometri'a. VIII. Geo-grafi'a. IX. Istori'a. X. Istori'a naturala. XI. Fi-sic'a. XII. Caligrafi'a. XIII. Dasemuulu. XIV. Cân­tarea, XV. Gimuastic'a. — Pretîulu cârtii este 1 fl. sî se p6te procura directu dela tipografi'a die­cesana din Arad. — Recomendâmu acestu opu in deosebit.'a atenţiune a toturoru 6meniloru de scola.

Nîus'a romana, revist'a musicala-literara, după. o întrerupere de câtev'a luni, va apare erasi cu. inceputulu lunei Augustu st. v. sî va costă pana la finea lunei Decembre 5 fl. v. a. seu 13 lei. Do­ritorii de a av6 ac6sta revista au de a se adresa la redactiiiuea revistei in B las îu (Balâzsfalva) celu mai multu până la £0 Juliu st. n.

Glume.

Nu-i bene a vorbi i n a i n t e a copi i lorn. — N e -p o t î e 1 u 1 u câtra mostulu seu, care dormiteza': AsY6 dara, mosTule draga, câ acum'a tote suntu ale nâs t re !? _/

M o s T u l u : Cum, cum, nepote draga'? N e p o t î e l u l u : D'apoi câ mam'a a dîsu, cumcâ dâc»

mostulu 'si va inchide odată ochii, tote voru fi ale n6stre.

S a n a s c n t n i l a inte de veacn ln sen. — D.- 111 r Nu tî-e rusîne se cer^îesci omu intregu sî sanetosu fiiendu ? Pentru-ce nu lucrii ?

C e r s î t : LucrareasTu eu bucurosu, me rogu, dara maestri 'a m^a numai in veaculu viitoriu p6te se aibă trecere.

D o m n u l u : Da, ce maestru eşti domniat'a ? C e r s î t . : Masînistu lâ nai 'a aeriana ocârmuivera.

Proprietariu, Redactoru respundietoriu si Editoru: N I C O L A E F. N E G R U T I U . Gherl'a Imprimari'a „Auror'a" p. A. Todoranu 1889. ©B.C.U. Cluj